sunt prea fericit când
mă gândesc că Dumnezeu
a moșit în prima zi
a vieții mele
cu alte cuvinte a decis
să rânduiască lucrurile
înainte ca eu să deschid
cufăru lui tata
umplut cu amintiri și
cu alte lucruri la care
te uiți o singură dată

eram sigur că cineva
trebuia să-mi dea un nume
o proprietate până când în mine
se va așeza un Om ca o blândețe
ascunsă sub cearcănele mamei

deși cheia se răsucește încet
spre stânga încet spre dreapta
locul din mijloc rămâne gol
și nu am de ales
cu cât încerc mai mult cu atât
mă simt mai străin și responsabil
de întreaga diversiune a vieții...

ce e drept niciodată nu voi înțelege de ce
dar știu de la mama că în corpul prins
între cele două rătăciri mereu
privește Dumnezeu și fiecare lucru
primește un nume o biografie și un destin

singurul detaliu în care mai cred...