când te forțezi să-mi strecori în minte fantoma, mă uit în altă oglindă. surâsul acela ți-a schimbat viața, știi bine, un simplu zâmbet poate stârni dezastrul pe care-l aștepți. mă gândesc la cercul în care existam numai eu, cercul care a pornit rătăcirea, cercul în care puteam să fiu eu, să plâng și nimănui să nu-i pese. cercul blestemat în care aș fi vrut să încremenesc. oamenii erau păpuși urâte, și eu eram o jucărie. nu știu cărei identități îi aparținea carnea mea, dar sângele mi-a rămas roșu. mi-au impus să mă uit la el, când mi-l scoteau din venă. surâsul ca o pădure, deasupra căreia vrei să păcătuiești, lumina de care nu te mai bucuri, gândurile ce nu-ți mai aparțin. noaptea. noaptea asta, care te rupe din somn, te aduce în fața aceleiași foi. scrii, nu mi-e teamă de mine. am trecut prin cercul de foc. o clipă cât un iad. nu m-am oprit acolo. îți duci ochii din nou la oglindă. nu te mai sperie cearcănele, orbitele crăpate, irișii mult prea largi, nu te sperie conturul roșu. îți aduci aminte de meduză, prima meduză văzută vreodată. marea de la odessa. marea fără țărm, fără nisipuri, doar o bucată rigidă de port. meduzele mici din apă nu le-ai atins.

idem

în timp ce te chinui să-mi introduci în creier fantasma, îmi privesc reflexia în altă mirază. zâmbetul acela te-a dus pe o altă linie a vieții, nu ai cum să nu fi aflat, doar un surâs poate aduce catastrofa de mult prevăzută. cântăresc coroana în care eram singură, coroana ce m-a dus pe piste greșite, coroana în care îmi regăseam adevărata identitate, în care am învățat să sufăr, să-mi las lacrimele să curgă și nimeni să nu mă întrebe. coroana afurisită în care aș fi vrut să mă pietrific. ceilalți erau doar niște marionete schimonosite. și eu eram un manechin. n-am habar cine viețuia în trupul meu, dar știu că sângele și-a păstrat culoarea. m-au silit să-l privesc, când urca în seringile pe care mi le înfingeau în vene. zâmbetul ca un codru în care vrei să te spânzuri, lumina abundentă care trezește falsitatea, cugetul tău mânuit de altcineva. beznă. bezna asta, ce te face un somnambul, te oprește deasupra aceleiași file. așterni cuvinte, "frica de mine nu îmi mai aparține. am mers prin coroana arzătoare. o secundă cât un infern. nu am stat acolo". te uiți la prima mirază. nu te mai înspăimântă conturul vânăt din jurul ochilor crăpați, irișii lărgiți excesiv, nu te mai înspăimântă roșul ce îi încercuiește. îți amintești animalul marin celenterat, corpul lui gelatinos, de forma unei ciuperci, prima ființă fabuloasă văzută vreodată. apele de la odessa. apele întinse fără margini naturale, doar o schelă tehnicizată. ființele mici și transparente de acolo nu le-ai pipăit.

idem

în momentul în care te sileai să-mi infiltrezi în rațiune stafia, mi-am privit imaginea în altă suprafață lucioasă. lumina de pe fața lui zâmbitoare te-a făcut să alegi alt drum, cu siguranță știai atunci, un gest de bunăvoință poate conține în el urgia intuită. îmi reflectez giratoriul singurătății, giratoriul ce m-a dezinformat din start încotro ar trebui s-o apuc, giratoriul unde nu am purtat măști, în care mi-am gustat sarea de pe obraji. nenorocitul sens giratoriu, ce m-a făcut să îmi doresc să mă prefac în statuie. alții nu mai aveau în ei nimic omenesc. nici eu nu mai eram un om până la capăt. nu părea să cunosc ființa din mine, dar sângele mi-a rămas același. mi l-au arătat. seninătatea pe fețele lor ca o sălbăticie în care nu mai poți trăi, prea multă lumină, gândirea ce nu-ți mai aparține. întuneric. acel întuneric în care nu poți închide ochii, doar ajungi cu aceeași foaie sub stilou. îți înșirui gândurile "nu îmi e frică de tine, cel care te ascunzi în mine acum. am depășit sensul giratoriu în flăcări. un moment ca o gheenă. nu am rămas, am fugit". și vezi din nou imaginea ta. totul îți este mult prea familiar acum: profilul pătlăginiu ce-ți încercuiește ochii sparți, irișii lați. nu îți mai e frică de roșul din jurul lor. te gândești la prima ființă acvatică pe care ai vrut să o atingi, dar nu ai izbutit, prima meduză. întinderea de ape sărate de la odessa. niciun fel de limite, doar o bucată nemișcată de port.