patul de spital e alb
de jur împrejur
câțiva baloți de tăcere
ca niște zaruri cu fețele șterse

fac o cingătoare din așteptare și-mi arunc gândurile pe fereastră

doctorul are ochii la fel de sterili
precum mânușile sale de plastic alb
precum ultima noastră îmbrățișare
din vată medicinală

țipătul meu înșurubat în coloana vertebrală a vântului se tot lovește de geam

pereții de spital sunt albi
stau la o coadă oarecare
de griji

privirea mea a lins toată lumina de pe geam

un simplu ceas de perete
nu ține de urât
e doar un burghiu
în coaja singurătății

peste noapte cineva a vopsit geamul cu alb

palmele mamei s-au prefăcut
în spuză pentru rugăciuni
iar cuvintele ei toate s-au albit
o dată cu părul


afară Dumnezeu frământa pâine