cumva în mine stau adunați toți ca la șezătoare
încercuindu-mi inima
aproape confundabilă cu oricare dintre chipurile familiare
peste care pâlpâie lumina palidă
a trecutului
cumva din mine ies gesturi și cuvinte ce le aparțin
remodelându-mi conturul
o cămașă țesută din atingerea lor
mă îmbracă doar atât cât să nu uit
de unde cresc toate aceste senzații de retrăire
plus o infinită uimire a ceea ce
fără să fi știut
sunt