O nouă zi… din ce în ce mai scurtă, din ce in ce mai putin pătată de lumină…
Soarele privește fricos dincoace de orizont, parcă neștiind motivul pt care Luna se apropie tot mai mult de el…
E frig… ma bucur ca am smuls hanoracul din cuier , in graba in care am ieșit din casă, dar nu mai puteam sta pur si simplu intr-un loc, odata ce m-am trezit deja mai devreme .
M-am oprit la un chioșc, scotocesc buzunarele si achit contravaloarea unei cafele la dozator; am plecat sa caut o băncuță…
… aproape uitasem ce gust avea cafeaua in parc… Degetele amortite, tânjesc după soarele arzător de vară, iar cafeaua care e inca prea fierbinte pt a fi comfortabilă in palme … imi creeaza o stare de neliniste…
Am avut o noapte ciudata, multiple vise, din care imi amintesc doar frânturi, si incercand sa pun ceva cap la cap, ochii mi se pierd in valurile minuscule ale lacului Plumbuita… Nu e nimeni im parc… sunt singur… zambesc si imi indrept ochii spre cer, căutând un petec de bleu in care să îmi scald gândurile… E frig… dar e al naibi de plăcut… mintea mi se varsă in vânt, iar inima nu vrea decat să-mi cânte un pic… degetele incă amorțite, nu se pot stapani, si in fiecare miscare ritmica, îmi gasesc un pic de căldura, un pic de pace si iubire… Griful rece al chitarii, nu ma ajuta… mă amuz, aproape ca mi-ar fi teama sa nu transpir in palme sa rămân lipit de chitară, dar zâmbind iarasi eului, imi reiau ritualul acordatului chitarii, apoi cânt… cânt si sunt liber de toate grijile, cânt si sunt eu insumi, dimineata cant si imi incep ziua excellent, cânt si sunt fericit…
Îmi ațintesc ochii asupra paharului cu cafea, si încerc să gasesc un ritm, in aburul are se ridică deasupra acelei licori moderne… e frig… e al naibi de frig… si cu mainile inghetate, încerc sa imi vars melancolia in vant… si astfel cad prada acestui spirit omnipresent, si dau frau liber degetelor inghetate sa danseze pe grifful chitarii…
...si cânt...