la început aruncam cu vorbe în geam doar
doar va ieși
îi zăream silueta în penumbră
locuia într-un acvariu utilat modern

încă nu eram al ei
cel mult o umbrelă
lângă biserica arsă
gust de zahăr

apoi am împărțit umbrela și patul
învățasem să înot în acvariul ei
uneori ne jucam de-a bătrânul și marea
însă abia când plictisiți ne mințeam
că obișnuința e lacătul
de la taraba de peste drum

mai apoi ne-am trezit într-o seară
dormisem prea mult și ne amorțiseră membrele
ea rămăsese cu brațul în aer
și ca o prelungire a brațului gheara unui cuțit
mâna mea îi înlănțuia gâtul
amprente de olar pe o amforă

am izbucnit în râs și tot râzând ne-am iubit
o noapte și o zi
iar în următorul an i-am dăruit o cutie

acum iese din mine pe furiÈ™
stă singură și băncile din parc i se așează
pe rând
în poală
mereu cuminți și mereu vopsite în verde