Mi-ar plăcea să fiu la mare. Dar să fie frig. Și valuri zbuciumate. Să mă așez pe nisip și să-mi iau genunchii in brațe. Să reiau toate clipele vieții mele în care am simțit dragoste.
Să mă văd din nou cu mine, mică. Să simt cum tata mă ducea în apă cu colacul și mă plimba stânga-dreapta , iar eu îi ziceam să mă ducă la mal, pentru că nu simțeam nisipul sub picioare.
Să stau acolo pe plajă și să plâng, să agonizez. Să-mi plâng de milă , să dau tot afară din mine, să arunc cu nisip in mare..
Să mă uit la mâinile mele și să le intreb de ce nu a vrut nimeni să le simtă căldura..
Să mă apropii ușor de mare , cu hainele pe mine , să mă afund tot mai tare și să mă las pe spate , să mă ducă.. Să fie un final tragic, în care toți să se întrebe “ de ce n-am cunoscut-o mai bine”.
Sau să vină cineva să mă salveze..
Să mă scoată din hăul ăsta de dorință și neîmplinire.