agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ The oak
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-08-16 | [This text should be read in romana] |
Vio îmi trimite pe net , cu ocazia împlinirii a 40 de ani de la prima aselenizare, o povestioară nostimă , care îl are ca erou principal pe astronautul american Neil Amstrong, primul om care a pipăit solul lunar și care a rămas în istorie prin memorabilele cuvinte care au sintetizat evenimentul : un pas mic pentru Om, un pas mare pentru omenire!
Înainte de îmbarcare Neil Amstrong ar fi fost auzit rostind: - Mult noroc domnule Gorski! Experții NASA au căutat să îl indentifice pe misteriosul Gorski în persoana vreunui astronaut sovietic rival. Nicio șansă însă. Mult timp după eveniment americanul a refuzat să explice subînțelesul cuvintelor respective, dar la o conferință de presă în Florida, la ceva vreme după 21 iulie 1969, după ce domnul Gorski renunțase la viața pământească a vorbit: - Domnul Gorski era vecinul meu. Copil fiind, am pătruns într-o zi pe proprietatea acestuia pentru a-mi recupera mingea și am auzit-o trăncănind pe soția sa: ,, sex, ha, sex vrei… o să pupi tu sex când va zbura copilul vecinilor pe Lună ,,! - … și în momentul când m-am îmbarcat, i-am urat noroc domnului Gorski fiindcă porneam spre Lună. Evenimentele copilăriei ne domină viața, ne obsedează și acționăm uneori la maturitate în funcție de aceste înregistrări mentale care s-au inscripționat profund în memoria noastră. Freud unul dintre pionierii psihanalizei a încercat să explice cauza unor boli psihice prin intermediul sexualității. Posibil ca în parte să fi avut dreptate și curajul său, de a sparge barierele unui puritanism sexual desuet este de apreciat, dar ar fi prea simplu să ne rezumăm doar la atât. Individul are și alte nevoi și nu de puține ori, ca adult, încearcă să transpună în practică vise ale copilăriei sau să realizeze ceea ce părinții sau rudele ar fi dorit să facă, dar nu au reușit. Cum ar reacționa oare Freud dacă ar afla că Agenția de Sănătate Publică din Marea Britanie a popularizat în școli, prin intermediul unor pliante, relațiile sexuale sau masturbarea de cel puțin două ori pe săptămână, motivând că orgasmul menține starea de sănătate? Sloganul cheie : Sexul ne menține sănătoși! Într-un fel înțelepciunea românească a sesizat de mult ideea și a concretizat-o într-o vorbă de duh porcoasă, pe care se pare că englezii nu o cunosc: p… este stâlpul casei! Avem dreptate Madame Bovary ? C. a fost pur și simplu oripilată la tinerețe când i-am strecurat maxima sub formă de glumiță impertinentă. Cu timpul s-a domolit, fiind printre cele doar 25 % dintre doamnele de pe Glob care au posibilitatea să guste în familie din nectarul unui orgasm sexul nedisimulat și asta nu întîmplător. Conchide afectuos: măi iubitule, mă supăr eu pe tine din când în când, dar ești bun la casa omului, le înțeleg acum pe femeile care o iau razna, lasă casă, masă, familie, lasă tot pentru că nu au ce le trebuie, pentru un moment de euforie din asta pe care voi bărbații nu aveți cum să o înțelegeți.! Așa o fi! Adevărul este că pe fața unui om satisfăcut sexual se citește fericirea, ceilalți sunt niște constipați incurabili, arțăgoși cu fețe schimonosite. Evenimentul mi se pare cu totul revoluționar dar și pueril în același timp. Dacă se va merge în această direcție, relațiile interumane, educația, căsătoria și hulitul sex vor fi abordate total diferit în comparație cu ceea ce gândește majoritatea indivizilor de astăzi. Simpla acuplare ocazională nu generează însă orgasm benefic iar urmările unei asemnea viziuni ar putea fi catastrofale pentru specia umană.Sexul fără control emoțional și feed back relațional între parteneri este un mare vacs cum ar spune Þuțea. La Tel Aviv la o manifestare gay doi tineri au fost uciși. Intransigentul asasin suferă oare de homofobie? Îmi vine în minte titlul unui volum de poezii al lui Geo Dumitrescu, Libertatea de a trage cu pușca! subversiv pentru comunism, periculos raportat la dreptul ființei la viață, egoist raportat la eul individului. Am răsfoit Jurnalul lui Pavese pe care l-am abandonat acum câteva luni. Profund, intelectualist, periculos de lucid uneori, inimitabil. A murit filozoful polonez de la Oxford, Kowalowski parcă, pe net nu am găsit detalii în română, născut la Radom în 1927. Era considerat cel mai cult european contemporan. Oare la ce i-a folosit ? E miezul nopții. Un câine latră răgușit a dușman, undeva departe, mă zgârie pe cerebel. Belgianul Guy Verduystert, omul care a dat startul marilor privatizări în România , apreciere din Capital, ne împărtășește dezinvolt ce ar face dacă ar fi pe post de Boc, pentru o zi : Aș conduce țara ca pe o afacere, aș face investiții foarte calculate,care să ducă la profit.Prioritară ar fi scăderea șomajului,cu cât lucrează mai mulți oameni, cu atât se încasează mai multe taxe la buget. Aș acorda , apoi, atenție sporită reducerii taxelor pentru companii și investițiilor în infrastructură. O deciziecontroversată pe care aș lua-o ar fi reintroducerea regimului de impozitare progresivă-impozitele să fie proporționale cu veniturile.Aș insista să se privatizeze tot ce mai este de privatizat. Și tot profitul l-aș reinvesti în sănătate și educație. Omule dar bine le mai zici, numai vezi matale, necazul nostru este că nu poți fi premierul României, dar consultantul unui premier venit cu pluta ar cam trebui să fii ! 3 august. Ziua de naștere a tatei.Dacă ar fi trăit ar fi împlinit 95 de ani. La întoarcerea de la Făgăraș m-am oprit să le aprind o lumânare.În copilărie aveam oroare de cimitir. De când mi-au murit părinții însă, m-am familiarizat cu drumul la mormânt, este o secvență a cotidianului personal care a devenit obișnuință , dar în același timp a cimentat și o anumită liniște sufletească, în sensul că știu deja unde îmi vor putrezi ciolanele. Simbolic, ei sunt acolo, lângă bunici și rudele mamei, în realitate oare pe unde le colindă sufletele ? Învăț să degust timpul meu subiectiv.Timpul contemporan îmi este o otravă lentă, necesară. Mă străduiesc să savurez la maximum efectul material și afrodiziac al existenței cristalizate în clipe. Gândind de maniera aceasta, mă înscriu în fluxul unei mentalități normale s-ar spune, conservate cu acribie de mii de ani. Mă întreb oare cum se comportă o persoană care fizic îmi este contemporană dar spiritual este ancorată atemporal în alte tărâmuri, ceva de genul basmului Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte? Este curios cum omul a surprins aspecte ale existenței relevate ulterior științific de Teoria relativității a lui Einstein cu ani buni înainte ca savantul cu părul sburlit sârmă, să fi comprimat relația spațiu-timp într-o simplă formulă matematică.Timpul viitor, raportat la persoana mea, are limite dicatate de viață și de moarte, de incertitudine, îl percep vag și nu mă interesează la modul profund. De fapt simt că mă terorizează nu spaima de moarte, ci necunoașterea temporală a punctului terminus al trăirii pământene.Oricât de abil ai fi în previzionarea orei astrale personale, momentul finishului rămâne un m ister. 4 august Singur la Brezoi. Camelia a rămas cu Miruna la Făgăraș.Mezina a avut succese notabile în această vacanță: a luat sala ( examen teoretic de circulație rutieră) la Brașov, a trecut și examenul Cambridge, vineri susține proba practică de traseu pentru permisul auto. Îmi doresc să reușească, insuccesul de obicei o demobilizează. Muncă fără spor: săpat pentru conectarea la noua rețea de apă, discuții cu nea Doru, instalatorul, un meseriaș cu un simț al răspunderii profesionale cum rar mai găsești în România contemporană. Timp instabil. Petrică a reușit să îmi îmbrace cu tablă un coș. Jurnalul lui Julien Green, 11 iunie 1962: Mă simt în ziua de astăzi ca un călător într-o țară a cărei limbă n-o prea înțelege.Pentru politică nu simt decât antipatie,-cuvântul e slab. Aproape tot ce ține de știință îmi scapă. Ce înseamnă fisiunea atomului ? În această privință îmi împart ignoranța cu încă câțiva. În ceasurile de pesimism, îmi spun că ceea ce mă interesează cel mai mult nu interesează astăzi decât o mână de oameni care mâine poate că nu vor mai exista și nu vor fi înlocuiți Foarte adevărat. Există riscul, ca într-un moment al vieții, datorită înaintării în vârstă să te rupi oarecum de lumea reală, să o pricepi din ce în ce mai greu, să te simți străin între semeni. Am perceput cât de cât deja acest lucru, raportându-mă la modul de comunicare pe mess al elevilor, la preocupările extrașcolare ale acestora, la scara de valori la care se raportează. Voi încerca să evit pe cât posibil o situație de acest gen. M-aș simți inutil și această percepție mi-ar putea fi fatală. Îmi place să fiu în permanență în miezul unei situații, să am o preocupare fizică sau intelectuală, să mă calez pe ținte mai mult sau mai puțin reale, să mă simt util. Trupul este doar un corset al spiritului. Dar oare am reușit noi, muritorii, să definim cât de cât până în prezent ce este în esență spirit pur și nu o simplă stare? Trupul este doar amăgire, fațadă, simplă atracție sexuală, viagra ieftină pentru asigurarea perpetuării speciei. Spiritul este eternul văduvit, exilatul, hulitul dar în același timp doritul, esența speciei, potența . În week-end am urmărit o emisiune TV în reluare, cu Aurora Liiceanu, psiholog de profesie. Îi apreciziez dicursul intelectual, păcat că trăiește în umbra soțului, filozof cu origini vâlcene, care mă surprinde prin expresia prea încrâncenată a modului de a comunica și a exprima idei. Cred că ideile filozofice ar trebui prezentate în agora, publicului larg, cu zâmbetul pe buze pentru a putea fi convingător și atractiv. Nuanță elementară de marketing social. Revin, mi-a plăcut următoarea idee: nu este normal să copiezi un model de viață în persoana unui consacrat, ci este recomandabil să iei frânturi din modele multiple pe care să le compatibilizezi cu propriul eu, cu specificul personalității tale, rezultând astfel ceva inedit, un caleidoscop sinergic, un unicat personalizat. Mi se pare logic și incitant. Plouă în reprize. E 11 noaptea, sunt obosit fizic dar am chef de jurnal. Voi face un duș. Exist, constatarea mă bucură. FMI are obiecții cu privire la Legea unică de salarizare, pe care ar dori-o realizată după alegerile Președintelui. ... se lucrează voinicește pentru disponibilizarea așazisului surplus de personal.Este sumbru. Nu credeam să mai apuc după 90 asemenea clipe. Curioasă strategie economică, în loc să dai oamenilor de lucru îi arunci în stradă. 6 august Schimbarea la Față, sărbătoare ortodoxă, nu am lucrat la Brezoi. Tradiția creștină spune că cine va face munci grele în această zi va fi pocit de Dumnezeu. Am fost la Brașov, la Inspectorat .Informări despre normele didactice și numărul de posturi. Atmosferă pesimistă. Ploua . Orașul umed, garnisit cu verdeață și adăpostit sub vălătuci de nori diformi, cenușii, mă atrăgea ca un magnet. După monotonia și liniștea de la Brezoi zumzetul citadin mă dinamizase îndemnându-mă să socializez măcar vizual cu pietonii grăbiți ce exersau mișcarea brauniană pe străduțele înguste ale orașului vechi. La întoarcere, am simțit nevoia să trec pragul anticariatului și efortul mi-a fost răsplătit.Am cumpărat Criticele lui Lovinescu, proză austriacă modernă, două volume, printre autori consacrații Sigmund Freud, Rainer Maria Rilke, Robert Musil despre care culmea, credeam că este de origine franceză, Franz Kafka, Stefan Zweig, Arthur Schnizler, Hugo von Hofmmannsthal și Elias Canetti, precum și Moartea regelui Arthur a lui Mallory. Am fost încântat de achiziții și seara m-am grăbit să răsfoiec din Lovinescu. M-a cucerit prin abundența, coerența și acuratețea ideilor susținute, obiectivitatea portretizării unor personalități interbelice, fapt ce i-a atras dușmănii perene, arta desăvârșită în redactarea unor articole de critică literară cu tematică diversă, pe care le asemuiesc cu Momentele și schițele lui Caragiale. Incontestabil este un critic prolific care a creeat prin Sburătorul o școală literară autentică. Ca și în cazul lui Călinescu, romancierul este mult mai prejos decât criticul, dar spre deosebire de acesta nu a fost un răsfățat al soartei: în ciuda studiilor litarare de la Paris încununate cu un doctorat coordonat de Emile Faguet concretizat prin două lucrări de licență J. J. Weiss et son oeuvre litteraire și Les voyageurs francais en Grece au XIX-e siecle și un examen de docență la Bucureșlti nu a reușit să acceadă în învățământul superior . Calitatea de profesor de liceu, ce a predat latina și franceza la Fălticeni sau București, a fost bănuiesc o stare de fapt ce i-a determinat pe unii universitari mai puțin reprezentativi literar decât Lovinescu, să-l privească cu condescendență sau să-l obstrucționeze în recunoașterea operei sale. Iorga s-a opus la intrarea în Academie a criticului, plătindu-i pentru curajul de a-l fi zugrăvit posterității într-un mod cât mai obiectiv în Criticele în care a analizat Semănătorismul: D. Iorga avea ideile temperamentului său: un temperament iritabil, autoritar, dominator, care nu răbda în jurul lui talentul, nici independența caracterului, nicimăcar demnitatea omenească; meritînd prin atâtea însușiri și talente , să fie înconjurat de alți oameni, el s-a mulțumit cu mediocritatea sau inocența; din intoleranță și autoritarism, a izgonit meritul și caracterul. Politica l-a mlădiat azi spre compromisuri,utile; acum douăzeci de ani era însă intransigent; ducea până la exces principiul autorității; în fața contradicției, avea reacțiuni neașteptate. 7 august Miru a luat examenul pentru carnetul auto.A avut ghinionul să pice la un instructor dificil dar s-a descurcat. Și-a atins țintele propuse pentru această vară. Bravo, pui! 12 august Zilele se succed în viteză. Muncă sub diferite forme, oboseală fizică dar și mentală. Puține preocupări intelectuale.August plictisitor și sumbru: …Escu insistă cu reducerea aparatului bugetar cu 20%, suntem amenințați cu zile de concediu fără plată, cu ore suplimentare neplătite și alte aberații de acest gen.Securea FMI ne ghilotinează cinic, dar și prostia unor incompetenți ministeriali. Libertate! Doar câteva zile de libertate la Brezoi. Întoarcerea la Făgăraș și reluarea activității didactice mă indispune. Priveam zilele acestea cu interes agitația câinelui în lanț, a pisicilor ținute la respect de o nuia amenințătoare, chinul Karinei, o iapă superbă, priponită în căpăstru, munca brută a salahorilor și m-am întristat: libertatea are limite, forma pură concretizată prin acțiuni volitive, neconstrângătoare, lipsește aproape cu desăvârșire și nu este posibilă decât într-o societate incipientă .Alergăm bezemetic într-o epocă din ce îm ce mai tehnică dar și mai comodă, hiperinformatizată și apatică uman, cu nuanțe în relațiile interumane care nu ne sunt familiare. Refugiul estival, în Brezoiul copilăriei, într-un mediu în care cutume ancestrale simple sunt încă prezente îmi dau senzația de libertate maximă. Este și motivul pentru care acest loc este un fel de Coastă a Boacii, care mă atrage ca un magnet și pe care mi-o doresc fizic, nu doar ca amintire a la Cioran. În regimurile dictatoriale individul nu are posibilitatea să se comporte ca entitate unică, creativă, fiind incorporat unei mase amorfe care trebuie să reacționeze la unison de regulă, să se supună și să execute.Întrebări de genul: de ce, pentru ce, cum , cui folosește nu-și au rostul. În democrație libertatea absolută ca și concept este îngrădită de norme prin care se respectă și se garantează atît libertatea individului cît și a comunității.Libertatea există cu adevărat atunci când poți gândi și îți poți exprima ideile, fără a suporta repercursiuni punitive. Libertatea se învață și o poți pretinde în măsura în care tu o respecți în relațiile fizice și intelectuale cu cei din jurul tău. Libertatea este hormonul care susține vie dragostea de viață! 15 August Trecut de miezul nopții. Am urmărit cu interes un avion ce șerpuia matol printre stelele enigmatice ale hăului ceresc; lumini minuscule și mișcătoare sclipeau intermitent, parcă rugător. Bolta cerească m-a fascinat dintotdeauna O privesc hipnotizat de indescifrabilul infinitului și de ideea că acolo, departe, foarte departe se întâmplă totuși ceva. Dar ce anume? întrebarea îmi excită imaginația. Stele puzderie conturează constelații ciudate și mi-aș dori să pot rătăci în voie prin labirintul inaccesibil al lumilor galactice. O curiozitate bolnăvicioasă mă chinuia: oare există viață pierdută, undeva în colțurile Universului și dacă da după cum susține Isac Asimov, cum se comportă, cum este organizată fiziologic, ce formă a conștiinței îi este specifică? Reverii! Raportați la infinitatea temporală a spațiului suntem insignifianți, dar pe cochilia Terrei mustim nonșalant de răutate, egoism ( sâmbure al răului clama Schopenhauer), comoditate, chiar lene și obsesii existențiale puerile ( război, genocid,sclavie economică sau pornografică, hipertehnologie), preocupări bizare (demolarea miturilor, subminarea religiilor, interpretarea Bibliei, clonarea ființelor, negarea planetei Pluto, etc). Când auzeam, până acum întâmplător de Lovinescu mi se reactivau din memorie câteva cuvinte cheie: Sburătorul, sincronism, critică literară, Monica Lovinescu, Bălăuca, Istoria literaturii române contemporane și cam atât. Mă delectez cu Criticele sale. Inegalabil în portretizarea contemporanilor. Creionează abil din calități și defecte personalitea celui analizat, ceea ce trebuie să recunosc îmi pare inedit în comparație cu genul de critică superlativă a manualelor de liceu ce ne amețeau cu sintagme de genul: cel mai mare poet, cel mai mare romancier, cel mai bun dramaturg, cel mai bun roman psihologic, cel mai cult sau mai incult basm popular, cel mai și…cel mai …repetat obsesiv, mecanic. La polul opus rebelii , escaladând Culmile disperării , negând tot ceea ce este creație literară pur românească, obsedați de faptul că noi românii avem o cultură și o literatură insignifiantă. Atitudinea echilibrată a criticului din Caracterele esențiale ale literaturii române și valorizarea specificului literaturii române prin talente și însușiri psihologie ale rasei constituie o radiografie lizibilă și astăzi, un argument viabil în raportarea față de cultura europeană și universală: O literatură nu există prin individualități răzlețe ci printr-o organizare armonică. Prezența unui geniu solitar nu dovedește nimic; originalitatea unei literaturi stă în notele ei specifice, deosebindu-ne de alții, ele ne constituie o fizionomie proprie.A scrie într-o limbă poate fi o întâmplare; aavea talentpoate fi numai un accident personal; pentru a se integra într-o cultură, talentul trebuie să fie reprezentativ. Literatura română nu –și afirmă existența numai prin talente neîndoioase ci și prin însușiri specifice comune.Virtualitălitățile artistice ale rasei sunt evidente în poezia noastră populară, superioară poeziei populre franceze; cifrele realizărilor literaturii culte nu se alăturează ci se adună.Eminescu, Coșbuc, Creangă și Caragialenu sunt numai scriitori de talent ci și puncte din frontiera hărții noastre psihice.Atitudinea fatalistă a poporului român față de viață ne situează sufletește, ne diferențiază în orice caz față de apus;Latentă în poezia populară, ea e ridicată de Eminescu pe cea mai înaltă treaptă de realizare artistică. Sentimentalitatea caracterizată prin duioșie e specifică rasei; n-o găsim în nici o literatură apuseană și nici n-o putem confun da cu milaslavă.Umorul românesc este iarăși specific;o pagină din Creangă nu-și are echivalentul în nici una din literaturile universale. Suntem originali nu numai prin fond ci și prin expresie; limba noastră e plastică și plină de invenție. Dacă Cioran l-ar fi citit cu interes pe Lovinescu și l-ar fi înțeles, nu ar mai fi ajuns cu siguranță, un eseist celebru , modelator inegalabil al limbii lui Voltaire. Concluzia: contradicția naște progresul (incredibil, rețin ideea asta din filozofia învățată în comunism, cum de îi dădeau oare drumul pe piață ?). Ghinionul scriitorilor consacrați pe plan intern a constat în lipsa unor traduceri elocvente, interfețe necesare pentru popularizarea și consacrarea lor universală. Tânjesc după oameni de spirit. În juru-mi roiesc ființe cu preocupări modeste și atitudini găinărești, situația mă indispune. Doresc o schimbare, în ce sens nu îmi este foarte clar, dar îmi lipsește o călătorie exotică, o preocupare incitantă, o provocare, un anturaj cât de cât doct. Sfânta Mărie.Vara e pe sfârșite(A trecut Sfânta Mărie, ai făcut în pălărie! spuneau bătrânii).Mă încearcă o undă de melancolie, nu dureroasă, nu , ceva ca o suferință plăcută sau o stare de beatitudine umbrită totuși de ceva nedefinit..Abia peste un an, voi putea rămâne iarăși la Brezoi o perioadă mai îndelungată. Ce va mai fi? este o întrebare fără răspuns. Nu gândesc defetist, simt însă că este nevoie de un efort suplimentar pentru a mă menține material pe linia de plutire. A dat domnul să înțeleg cât de cât care îmi este rostul sau mai degrabă nerostul, am coborât cu picioarele în glodul cotidianului. Lupta pentru existență se acutizează și pentru cei mai mulți această luptă, pentru dobândirea confortului material constituie esența. Trebuie să faci pasul înainte la momentul potrivit, dacă nu te concentrezi ești ca un atlet care a ratat startul și implicit performanța. Mă înncăpățânez să descopăr esența. Găsit în biblioteca de la Brezoi un almanah al României Literare din 1990( Literatură și călătorii), probabil editat în 1989. În interior tronează poza lui Ceaușescu, veșnic tânăr și zâmbitor în ciuda vârstei, cu o cravată pe care se disting imprimeuri de forma unor blacheuri. În epocă circula zvonul că pictorul, inserase voit și subtil acele modele pe cravată pentru a reaminti oropsiților, că neasemuitul conducător fusese în tinerețe un cismar cârpaci. Un act de curaj veritabil. Rememorez cu tristețe acele vremuri; în toate manualele școlare și nu numai, trona poza dictatorului, el era girantul a tot ce mișca, era primul constructor al țării, cel mai harnic agricultor, cel mai destoinic miner sau om al muncii. Elena, consoarta sa, devenise un geniu al chimiei, academician cu patru clase, cu operă științifică plagiată, scrisă de alții. Minciună, obediență, frică, impostură și iar minciună cât cuprinde, cam asta a fost comunismul. Trăiam doar ca să supraviețuim și pentru a fi cobaii unor semianalfabeți cu veleități de genii carpatine. Indiferent de limitele sale psihologice, economice sau morale, poporul român nu merita așa ceva. Hai sictir, tovărășul Dugașvili, pentru traiul luminos pe care ni l-ai exportat. Oare ce gândeau pălmașii ? când strigau prostește, Stalin și poporul rus libertatea ne-au adus! Sărmanii, poate chiar credeau, nu ei erau de vină, ei erau doar naivii manipulați perfid de activiști cominterniști de aiurea, Pauker, Chișinevschi, Nikolschi, care nu aveau biologic nici o legătură cu nația română.Gândesc subiectiv s-ar spune, în spirit democratic mă îmbățoșez să cred, însă în tărtăcuța politrucilor sovietici de acum o jumătate de veac, libertatea lor, cea pe care au însămânțat-o cinic în Europa estică se clădea pe dictatura proletariatului. Ceva inedit, să consolidezi democrația prin dictatură, ce părere aveți, sună ca dracu! Libertatea în fapt are mai multe fețe, este subiectivă, având chipul și înfățișarea celui care ți-o administrează. Sunt mulțumit, existențial am supraviețuit comunismului, chiar dacă material nu mă hrănesc doar cu jăratic și miez de nucă. Nici nu ar fi fost posibil. Democrația adevărată se învață nu se copiază. Soluția copy- paste nu este viabilă de regulă în situații sau fenomene sociale care au ca personaj principal omul, ființă apriori subiectivă și versatilă.Mai întâi trebuie să deprinzi vocația pentru a putea trăi în democrație. Adică să înveți să spui și nu, să dai din cap nu numai afirmativ, să fii un fel de Gigi contra, nedestructiv. Nimic nu este peren în afară de ideea de Dumnezeu! Citit în almanahul amintit Amintirile unei tolbe de drumeț colbăite de Matsuo Basho, important autor de haiku din secolul șaptesprezece: Ploaia de primăvară Precis că a pătruns Printre frunze Ca să sporească izvorul de cristal. Mă delectez cu Un om sfârșit a lui Giovanni Papini, reprezintă preocuparea de moment a Mirunei. Pe la 18 ani cartea aceasta m-a electrizat.Mircea Eliade fusese de asemenea cucerit de florentinul autodidact. Filozof pragmatic, sarcastic față de idealiști și pozitiviști, pamfletar de temut, scriitor cu nerv , debordant ca idei, ateu la tinerețe, catolic la maturitate, considerat de Vatican eretic la bătrânețe, pentru volumul Diavolul. Mai târziu am citit Gog, un fel de crestomație a unor personaje care se întâlnesc ca arhetipuri psihologice în viața de zi cu zi . Un om sfârșit este o carte autobiografică, o spovedanie, disperată, povestirea unei vieți tumultoase, a unor căutări existențiale exersate și de alții și cam cu aceleași eșecuri, interpretări sau aplicare în practică a unor doctrine filozofice, o eviscerare masochistă a unui suflet chinuit de dorința de autocunoaștere și descoperire, de realizare intelectuală și de idei anarhice radicale a unui uomo finito care se descrie cu luciditate în finalul opusului finalizat în 1912: Mă prezint în fața ochilor voștri reci cu toate durerile, speranțele și slăbiciunile mele.Nu cer milă,nici îngăduință, nici laude, nici mângâieri, ci numai trei sau patru ore din viața voastră.Iar dacă, după ce m-ați ascultat, veți continua să credeți- în ciuda vorbelor mele că suntîntr-adevăr un om sfârșit, va trebui cel puțin sî recunoașteți că sunt sfârșit pentru că m-am apucat de prea multe lucruri, și că nu mai sunt nimic pentru că am vrut să fiu totul. Aici este buba pentru români, vrem să fim totul fără însă să trudim prea mult pentru asta. Unora chiar le reușește, excepțiile însă nu fac decât să confirme regula. 16 august Zi superbă de vacanță. Dormit până târziu, bălăceală la ștrand, pizza preparată de Miru și bere Reds la cină, povsetit cu Dobri la telefon despre sindrofiile la care a fost, citit în stele până la miezul nopții, tolăniți pe șlezonguri, în acompaniament de scripcă greierească. Am citit câteva nuvele din primul volum de Proză austriacă modernă(Amurgul Imperiului). În Deșertăciune, Freud se ocupă despre frumos și rolul libidoului. Stil viguros, îmbinare armonioasă a artisticului cu psihanaliza: Am combătut însă părerea poetului pesimist cum că esența trecătoare a frumosului aduce după sine o depreciere a acestuia. Dimpotrivă: ea aduce valorificare. Valoarea nestabilității este în timp, o valoare de raritate.Posibilitatea limitată a folosinței unui lucru ridică valoarea acestuia. Îi citesc pasajul Cameliei și glumesc pe această temă : înțeleg acum de ce , voi, Doamnele bine, o dați așa rar, vreți să-i ridicați valoarea și ne faceți pe noi , bărbații, să umblăm în limbă după o bucățică. Mă apostrofează formal: numai la prostii îți este gândul! Mă dau serios și îi citesc rar, cu elocință disimulată câteva rânduri din nota care precede nuvela, referitoare la autor: În conformitate cu teza freudiană, nevrozele sunt inerente în viața fiecărui om; ele sunt o urmare a dorințelor, a experiențelor refulate, nesatisfăcute, mai ales a celor din tinerețe și cu precădere a celor din domeniul sexualității(libido), care trecând din ,, conștient,, în inconștient dau naștere unor complexe.Tratatrea acestora se realizează prin dezvăluirea și canalizarea lor. Rămâne pe gânduri și într-un târziu, confirmă monosilabic: cred că are dreptate. Multe lucruri mi-am dorit la tinerețe și nu ai ținut cont…acum măcar suportă, când îți povestesc, trebuie să mă vindec…și mai e o treabă, vara asta dacă ne-am iubit fără nici un fel de constrângeri sunt mult mai liniștită. Offf, a fost superb, ce aș fi făcut la bloc între patru pereți de beton toată vara. O ascult cu luare aminte și realizez că dacă am fi acordat mai mult timp relației noastre în tinerețe am fi depășit mai ușor unele sincope ale mariajului. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy