când am trecut de ultima casă
te-ai sfiit să mă urmezi
și umbra s-a lăsat pe malul apei
să le pună la toți cei rămași nume
avea strânsură destulă, sufletele
vorbe de dinainte
înghițite aproape cu milă
maică

***

la ce bun să cunoști necazurile oamenilor
când poți să-i alungi cu povestea ta
cu beteșugul mâinilor gata să se umilească
din spusele altora
vânt sub roți urmele durerii
la ce bun

***

camera în care te-ai odihnit
ținea sub ea apa
cum o barcă
adevărurile celuilalt
într-un tablou de mărimi neobișnuite
a rămas un depozit de boarfe
- mă obișnuisem cu moartea altora
cu roșul pictat dintr-un anumit punct
arc dincolo de pașii tăi grăbiți

***

trandafiri pictați
pe un vas din același porțelan
tronează pe masa din mijlocul încăperii
cu o grație ce uimește
lângă fleacuri și câteva mirodenii
pentru omul iubit
acuzat de prea multă slăbiciune
la ce bun maică

***

dealul e sterp
și din lemnu-i atârnă o traistă
cămașa ce îmbracă plumbul