Carmen Tania Grigore alături de Alexandra Noica Wilson

Maria Diana Popescu, Agero



O preafrumoasă carte, cum nu prea des se mai scrie azi, am primit din Anglia de la poeta de origine română, Carmen Tania Grigore, cîștigătoarea locului trei a concursului internațional de poezie pentru românii din întreaga lume, „Starpress 2010”. „Pași spre comoara din suflet” - dialog cu fiica marelui filozof Constantin Noica, doamna Alexandra Noica Wilson - este o carte document, scrisă în preajma și cu prețioasa contribuție a fiicei marelui gînditor român, apropiată autoarei, ambele locuind în Anglia, la Devon. Volumul apare în cadrul proiectului „Scriitori buzoieni pentru literatura română”, sub egida Asociației Culturale „Renașterea Buzoiană”. Ediția este îngrijită de Marin Ifrim și Nistor Tănăsescu, iar coperta prezintă fotografii inedite cu marele gînditor Constantin Noica, Alexandra Noica și nepotul Brian, Edinburg, 1983. Colegă de cenaclu cu distinsul scriitor și jurnalist Marin Ifrim, corespondentul revistei Agero, poeta Tania Grigore scrie de la vîrsta de 12 ani, dar a debutat în presa culturală mai tîrziu, cu recomandări și referințe favorabile din partea istoricului Alex. Oproescu și a scriitorului George Băiculescu. Afirmam că este o carte document, pentru că prin redarea firului de viață al fiicei, Alexandra Noica, indirect și meritat se realizează o evocare a atmosferei din familia filosofului Noica, cît și a unor detalii, părți de istorie, neștiute pînă astăzi. Sub forma unui continuu dialog sau a unor relatări independente se derulează amintirile distinsei Alexandra Noica, însemnate din perspectiva unor vederi prețioase asupra vieții tatălui. Detaliile istorice din aria unghiului biografic, segmentele de timp și de viață, mai puțin cunoscute despre familia Noica, constituie fără îndoială documente utile pentru cercetătorii care manifestă preocupare pentru marele gînditor român. Demersul autoarei se dovedește important și util, Carmen Tania Grigore este pur și simplu un scriitor bun și talentat, atît în poezie, dacă ne gîndim la foarte acroșanta carte de de debut, „Pulsul țărânei, cît și în eseu și în jurnalism. Scriitoarea ne aduce un argument în plus, convingător, că volumul „Pași spre comoara din suflet” poate intra pe poarta literaturii ca atare. Numele Alexandrei Noica înseamnă vizibilitatea care trezește interesul cititorului, iar autoarea cărții va reuși să se impună în ochii publicului și de această dată.







Provenind dintr-o familie cu rădăcini nobile, doamna Wilson-Noica ne transbordează în timp, pe redutele istoriei, cu modestia și demnitatea aceea care te așează la distanță de tumultul inutil, intrînd pe rînd, cu naturalețe, în toate rolurile, reușind, într-o bună măsura un survol elegant deasupra panoramei extraordinare a vremurilor trecute. Cînd duci la bun sfîrșit o asemenea dificilă întreprindere, îți vine, mai degrabă, să vorbești despre o forță interioară neobișnuită. Că autoarea a îndrăznit acest demers este un fapt meritoriu. Că l-a finalizat la editura LORILAV, ține de un fel de miracol, de care foarte puțini autori s-au mai bucurat, publicarea volumului fiind nu doar un experiment însemnat, ci și onorant pentru poeta și publicista Carmen Tania Grigore, dar în mod cu totul special pentru istoria literaturii noastre. Dialogul poetei Carmen Tania Grigore cu doamna Alexandra Noica, săvîrșește o scoatere la lumină din arhivelor sufletești personale a unei zone mai puțin cunoscute - istorisiri care contribuie la o altfel de cunoașterea a adevărului biografic, despre care nu au scris cronicarii vremii. Filele memoriei redau documentat și documentar părți importante din viața familiei filosofului, acele momente scufundate sau, mai degrabă, îngropate în uitare de către societate culturală, uitarea aceea premeditată a regimului trecut și vehement inchizitorială de după evenimentele din 1989. „Pași spre comoara din suflet”, spre ceea ce a fost și trebuie să rămână pe mai departe viu și adevărat în viitorul care dorește să modifice istoria, este una din albiile unui rîu curat, care trebuie să țină prinse între maluri, în timp, rădăcinile nobile ale filosofului în rădăcinile neamului. Volumul pune în fața cititorului daruri, haruri de preț, dar și fascinantul și sensibilul tărîm sufletesc al autoarei și al doamnei Alexandra Noica, ce ne fac pe deplin conștienți de o anume măreție lumească, ne copleșesc cu trăiri profunde și demne, ne împovărează frumos cu toată greutatea adevărului istoric, cu toate bătăliile nedrepte care au incorporat familia marelui gînditor roman Constantin Noica, cel ce nu trebuie uitat în pagini de carte; ci se cuvinte a fi readus, mereu și mereu, în memoria colectivă. Volumul are un caracter de necesitate, cu atît mai mult cu cît problemele filosofice intră mai mult în sfera de preocupare a tuturor, ceea ce nu se întîmplă și cu alte științe. Parafrazînd pe autoare, aceeași binecuvîntare aveam să descopăr în carte, la fel ca cea descoperită în familia filosofului prin relatările fiicei, dar și prin cele ale scriitoarei, ambele guvernate de legea iubirii creștine, pentru că, afirma Constantin Noica, „toți suntem creștini și avem privilegiul acesta, de a ne așeza ca oameni și ca spirite în fața Adevărului și a lui Dumnezeu”. Tot în numele adevărului un reputat intelectual român, Judecătorul Marius Andreescu, relatează despre Constantin Noica, într-un interviu pe are mi l-a acordat recent:



Maria-Diana Popescu: D-le judecător, necesitatea primei întrebări rezidă din proba unei realități personale. Știu că l-ați cunoscut pe Constantin Noica. Vă rog, câteva considerații asupra întâlnirii cu marele gânditor român.



Judecătorul Marius Andeescu: Am avut privilegiul studiilor de început, în domeniul dreptului și al filozofiei, la Sibiu. Am cunoscut la școala sibiană (pentru că se poate vorbi de o școală spirituală sibiană, o școală culturală) oameni de mare valoare precum D. D. Roșca, Constantin Noica, de care ați amintit. Întâlnirea cu marele gânditor român a fost mijlocită de cercul de filozofie, care funcționa pe atunci la Sibiu, și care grupa studenți din diferite domenii de pregătire, specialiști, profesori. Stabilit la Păltiniș, Constantin Noica avea o serie de proiecte, printre care și publicarea caietelor marelui Eminescu, crearea unui colectiv de acțiune, „oameni antrenați”, cum spunea Noica, în domeniul spiritului, care să creeze performanțe în domeniile lor de activitate. Am avut multe întâlniri cu marele filosof, am ascultat cu mult interes prelegerile sale și, dincolo de aspectul tehnic al problemelor, evident Noica era extrem de riguros în ceea ce privește conceptele, categoriile și tehnica filosofică. Pentru el filosofia nu era o manifestare de salon, ci o ramură științifică foarte importantă. Era o modalitate de gândire, o modalitate de a fi, și ca urmare, nu era o simplă retorică în gândirea lui. Dincolo de această rigoare tehnică, m-a impresionat deschiderea către universal pe care Noica o avea, dar păstrând, în același timp, concretul și particularul. Sigur, formația mea de jurist era orientată spre găsirea unei relații între valorile universale și diversitatea concret existențială. Ori, soluțiile pe care Noica le propunea în gândirea sa, cu acea devenire într-o ființă sau limita care nu limitează, m-au făcut să gândesc că legea ca act normativ, ca măsură abstractă, nu poate rezolva întru totul marile probleme ale existenței umane, ci trebuie să găsească această legătură între universalul, abstractul legii și diversitatea concretă. Întâlnirea cu Noica de la vremea respectivă a însemnat și necesitatea evoluției culturale pentru mine. Mi-am dat seama că nu poate să existe în domeniul umanist o specializare îngustă. Orice specializare, parafrazându-l pe Noica, trebuie să fie o limită care nu limitează, o deschidere spre alte valori, oricând accesibile celui care lucrează într-un domeniu sau altul al spiritului. Acest mesaj a lui Noica m-a urmărit în activitatea mea de până acum și, deși n-am reușit să fac performanță în domeniul filosofiei, ideile marelui gânditor român, au fost pentru mine o realitate, pe care am căutat să o transpun în profesie și-n viața de zi cu zi.



Maria Diana Popescu, Agero