Aproape întreaga mână,
mi s-a ramificat într-un arhipelag.
Insule și insulițe îi atârnă
de degete.
Insula Libertina, atârnă la degetul mic.
Cohorte de îngeri circulă în voie
adulmecând plăpânda-i inocență.
Degetul mare, îmi arată insula
ocupată de îndoieli zisă și Ezitarea.
Copaci în jurul terasamentelor
și a digurilor de apărare înclină
scut peste gânduri răsfirate de vânt.
Aici lupta este acerbă uneori sângeroasă,
spinii singurătății sunt atacați permanent
de praful ipocriziei.
Cutreier arhipelagul maiestuos
spre esplanada Dorință.
Degetul inelar se conturează pe insula
misterelor, cai înfometați înjugați
la visul treaz al patimei, smulg cu durere
bucăți din cântecul trupului.
Mișcătoare umbre defilează mai departe
în insula arătătorului, descifrând anotimpuri
flămânde ce aparțin de insula Cunoașterii.
Un nou sens escaladează versanții nestăpâniți
încă de om. Aici pietrele încep să schimbe
cuvinte-ntre ele.
Abia atunci încep le înțeleg valoarea.
Printre stânci zăresc un străin cățărâdu-se
ca un păiajen iscoditor.
Își țese plasa, prinzându-se cu mâinile
de ultima stâncă din insula Realității.
Când e gata să cadă, îi întind singurul deget
ce mi-a mai rămas disponibil.


23 noiembrie 2010