În timpul examenului de admitere la facultate, m-a găzduit unchiul Dimitrie, văr cu bunica mea dinspre tată. Venea rar pe la noi, dar mi-a oferit posibilitatea să-mi petrec o săptămână cu Diana, fiica lui cu doi ani mai mică decât mine.

În ziua în care am susținut proba scrisă la analiză matematică, bucuroasă că am făcut o lucrare foarte bună, m-am grăbit să-i dau vestea unchiului meu. L-am găsit singur în cameră. Aranja niște coli cu poezii.

Eram surprinsă. Știam că unchiul meu, înainte de a se pensiona, fusese inginer.

Observând nedumerirea mea, m-a întrebat dacă citesc poezii. I-am răspuns că, atunci când am timp, când vreau să mă odihnesc, citesc.

Mi-a întins câteva foi. M-am așezat și am citit. Apoi, am luat altele, și altele…

Unchiul Dimitrie m-a întrebat care este poezia care îmi place cel mai mult. Răspunsul a fost prompt: Brazii.

Am petrecut mai bine de o oră citind și comentând. Am aflat atunci că unchiul meu alegea poezii pentru volumul care urma să apară, în scurt timp, la Editura Dacia. Mi-a mai spus că este membru al Uniunii Scriitorilor.

Mi se părea că vorbesc cu un alt om. Unchiul Dimitrie avea în ochi o lumină pe care atunci o descopeream. Vocea lui blândă și domoală, puțin răgușită, mă încânta când îmi povestea despre Săcel, comuna noastră natală.

***

În ziua probei orale, tata a venit, cu trenul de dimineață, la Cluj. L-am întâlnit în holul Universității. Trebuia să intru în jurul orei 10. Din hol, l-am sunat pe unchiul Dimitrie. A sosit în scurt timp. Mai aveam o oră până să îmi vină rândul să răspund. Unchiul ne-a propus să mergem la o cofetărie în apropiere. Am încercat să mănânc o prăjitură, dar n-am reușit. Tata a băut o cafea. Apoi, ne-am întors la Universitate. M-au așteptat până când am răspuns și s-au bucurat împreună cu mine de reușita mea.

Profesorul D.D. Stancu, președintele comisiei, mi-a cerut să îmi calculez media. Eram printre cei admiși cu bursă.

Bucurie mare acasă la unchiul Dimitrie! Până la afișarea rezultatelor, tata a acceptat să rămână în Cluj. Voia să facă o vizită la Gilău, unde a luptat în cel de-al doilea război mondial, să revadă locurile și persoanele pe care le-a cunoscut atunci.

***

A doua zi, de dimineață, am plecat la Gilău. Diana a venit cu noi.

Tata a vorbit cu câțiva localnici, ne-a arătat câteva locuri despre care își mai amintea și s-a interesat de preotul ortodox. În scurt timp, am mers la casa parohială.

Preoteasa era acasă. L-a recunoscut imediat pe tata. Le sclipeau lacrimile în ochi. Vedeam în sfârșit în carne și oase unul dintre eroii povestirilor pe care tata ni le spunea. Auzeam amănunte despre persoane pe care nu aveam șansa să le vedem. Am gustat din bunătățile aduse la masă, am aflat că preotul nu se întoarce în grabă și, însoțiți de preoteasă, am plecat spre stația de autobus.

Am aflat că ultima cursă are întârziere. Noi voiam să vedem un spectacol de operă. Am hotărât să oprim vreo mașină care să ne ducă la Cluj.

Diana m-a învățat cum să fac semnul „Ia-mă, nene!” Au oprit câteva mașini, dar noi eram trei și nu aveam loc.

Am continuat să fac semn. Lângă noi oprește un IMS. Nu ne grăbim să urcăm. Tata își luase rămas bun de la preoteasă și se străduia să ne ajungă. Ce figură a făcut șoferul! Multă vreme am glumit pe seama grimasei lui.