În sala de așteptare a cabinetului medical puțină lume, doua mame cu copii, fetiță și băiețel.
Băiețașul de vreo 3 ani ținea de aripioare o libelulă, era foarte încântat .
Fetița intră in cabinet cu mama ei, băiatul rămâne cu mama și libelula lui pe hol.Eu pe un scaun într-un colț apropiat.
ÃŽi aud vorbind:
-Mami, libelula mănâncă polen ca albinele?
-Da...
-Și ne dă nouă mierea?
-Nu, o mănâncă ea pe toată...
Copilul mai face câteva mișcări și intervin eu:
-Ce frumoasă libelula ai, i-ai pus nume?
-Da.
-Ce nume?
-Ãăă...Libelulă....
Intervenție rapidă din partea mămicii lui:
-Nu poate să o cheme "Libelulă", ea e o libelulă, când am luat cățelul nu l-am numit "Cățel", ci Blackie.
-Da, nu l-am numit "Cățel"...
-Dar pe tine cum te cheamă? interb eu
- (nu ințelelsesem prea bine, decat) ...Andrei... și sunt cel mai puternic copil.
-Dar ce mănânci că ești așa puternic?
-Mănânc mult... cușcuș.