am auzit peste tot în ultimul timp că plagiatul este la modă, noțiunea în sine s-a obturat, s-a extins, a devenit, deja, un mod de viață, o lecție în plină criză de autoritate dată posterității de nemuritorii ce n-au ieșit încă din prezent. se plagiază idei, gânduri, unele chiar adormite, încă, în creier, ca frunzele din primăvara viitoare în anotimpul crepuscular de sub scoarța copacului.

se mai plagiază noile tipuri de oftaturi, mirosul glonțului la ieșirea de pe țeava puștii, cântecul lebedei, mai ales, (de către poeții atinși de narcisism, înainte de sinucidere), metode concepționale și anti-concepționale, ultimele cuvinte întipărite pe buzele unui mort, cartea Geneza, zgomotul polar al nimicului.

cineva îmi trimite mesaje în ultima vreme, mereu îmi amintește că plagiatul este, de fapt, doar ultima găselniță între postmodernism și post postmodernism.