Nu am căutat că înțeleg tainele voinței divine, am mers pe drumuri goale și murdare căutând viața și-am dat peste oameni. Nu am căutat să înțeleg omul, vocea strigată, mâna ridicată, ultimul cuvânt grijania, grijania...O imagine imprimată în ochi de copilă, care o găsesc în goliciunea drumurilor mele. Nu am căutat fericirea ca să pot zâmbi, știam că după surâs venea mereu plânsul. Am îngropat lacrimi în pământ, lângă urzici, le-am astupat cu iarbă apoi am mers înainte. M-am luat la întrecere cu viața și m-am trezit bătrână. Am întrebat nimicul ce culoare are iubirea și a răspuns astfel: pe iubire să o cauți oarbă căci ea te va găsi după miros, să nu cauți tainele voinței divine, nu asculta și nu privi la oameni. Închide ochii și iubește mâinile ce te ridică, au miros de iubirea ta.