E o biserică în lume acolo cine intră se descalță de ochi
la intrare perechi de gene se deschid pe rând formnând
bătăile de inimă ale înaltei biserici e adevărat nu se știe
cât de înaltă e acea construcție căci nu poate fi văzută
e doar impresie - după ce iți pui ochii înapoi câteodată
te trezești cu alții de pe alte planete galaxii se întâmplă
să dai undeva în colțul privirii de eroi legendari pe care
obișnuiai să-i lași între mit si uitare atunci vine clipa
când te inundă sângele cu nemurire cu tot e ceea ce
rămâne după consumul de întuneric de sub pleoape.
Dar e o biserică în lume acolo cine poposește vreme
de două ceasuri iese cu pruncul în brațe se pomenește
legănându-se luat de presentimentul atingerii ei
a celei ce știe cel mai bine sa legene - moartea.
și pe treptele acelea de lumină bântuie un gând
ce nu se poate forma în memorie ca și cum s-ar dori
nașterea uitând scările de unde impresia ruperii
de orice legătură concentică de simultaneitate:
acei ochi lăsați la intrare care te-au făcut mai bogat
cu o viață dar care te-au descărnat de tine și uite cum
între două deschideri de pleoape ești tu gol numai tu
în bătăile de inimă ale înaltei biserici crești crești
cu scările pe tine alți oameni se vor descălța curând
iar cât de înaltă e biserica nimeni nu va ști doar că
va aduna în timp din ce în ce mai mulți ochi.