furtuni de sânge zdruncină temelia
coloanelor templului fericirii mele,
și-mprăștie o pulbere cenușie
prin sufletul sufocat de tristețea agoniei.

mă pierd cu privirea printre fulgii murdari
și-aud tânguirea pătrunzătoare a clepsidrei.
las să curgă printre degete nisipul obosit,
atentă la închipuirea ce zboară nestingherită.

mi-a fost hărăzit să cunosc frumosul suprem
să mă hrănesc la sfârcul vieții-nroșit,
să-mi astâmpăr setea cu emoții ce-și zbânțuiau coapsele
într-o lume ce lasă totul dezgolit.

aș pălmui cuvintele ce liniștit le-așterni
dimineața pe lenjeria -nflorată,
sau poate aș vrea doar să mă desprind încetișor
de fantomele unui creier vlăguit.