Semnul mirării
s-a desprins de retină.
Nefolosit,
s-a dezlipit,
că nu mă mir
de multă vreme.
Mi-a rămas
semnul întrebării,
prizonier între
ciocan și nicovală.
Dă alarma
la orice dicțiune
și devin circumspect.
Dumnezeu l-a creat
ca semn al cunoașterii,
dar diavolul
împotriva-mi l-a întors
Mă zădărește, mă stârnește...
Nu mai știu
cui să dau crezământ.
Vreau înapoi naivitatea
de a-i mai crede pe ipocriți,
Vreau candoarea cu care
mă încredeam în vicleni,
Vreau să regăsesc inocența
cu care mă lăsam convins...
L-aÈ™ arunca,
Dar cum aÈ™ putea
să te cunosc mai bine?