o muză fără chip
muză fantomă
pare-a fi de mine-îndrăgostită

când somnul mi-e mai dulce
mă trezește cu un zglobiu clinchet
mă ridică și-mi pune papucii de casă
dictându-mi apoi paradigme-întortocheate
ori doar cuvinte singulare

orbește mă supun și-aștern
pe-o coală-n grabă ce-mi șoptește

cu ochii-întredeschiși
dorind să îmi continui somnul
m-arunc în așternutul cald

n-apuc s-adorm că trage iar de mine
cum trage un puști pofticios
de fusta mamei val-vârtej
trecând pe-o stradă cu vitrine

ascult din nou de glasul ei
cuvintele-i sunt pline de-armonie
surâd simbolurilor tâlcuite

s-a cam tocit 6B-ul lunecând
pe-o filă de caiet neterminat

nervos apăs mai tare
dar lasă-n urm-o dâră groasă
renunÈ› la scris

unde-o fi ascuțitoarea
repet să memorez dictarea
și iarăși mă arunc în pat

adorm rostind șoptirea muzei