de ce-mi mai apare câte un rid niarne
pe-ntinsul ăsta nebăgat în seamă de
liniștea sinelui meu nu mă tem de gânduri
și nici de vise sunt doar abstracții hrănite
cu sângele meu niarne câteodată le dau crezare
dar numai în ceasurile când mi-e prea sete
de cupa mea de eres nu dau vina pe nimeni
însă paleativele pe care le iau cred că sunt expirate
și atunci intervin chirurgical cu vorbe și verbe
să-mi mai cos câte o rană este foarte important
aspectul exterior ochii te judecă după cum arăți niarne
iar aceste riduri nu doresc să-mi fie condamnarea
la lipsa mea de păcat știi că aud numai sensul
cuvintelor și mereu încerc să le desfac încolăcirile
de pe sufletul meu le rabd insinuările niarne
atât cât nu-mi afectează pielea-mi albă întind de ea
cât pot să-i păstrez amintirile intacte ar mai fi însă
dâra asta de timp care-mi curge și-mi șterge
făptura de tot ce am fost abia-i mai încap într-un colț
cât umbra-i mi se mulează pe trup și prezent
vom fi prieteni coabitând altfel probabil îl voi urî
și din nemurire



15 aprilie 2011