„Te iubesc cu o iubire veșnică”
Odată ce primii oameni au pierdut Edenul, omul a rămas în permanență în căutarea a ceea ce a pierdut cândva. Altfel spus, când vezi pretutindeni în zilele noastre oameni spre căutarea cerului chiar și prin cele mai îndepărtate triburi, este o dovadă în plus că Stăpânul și Creatorul a pus în inima omului de la început „gândul veșniciei.” (Eclesiast: 3:11) Trista poveste a lui Adam se repetă cu fiecare din noi fiindcă toți purtăm nostalgia personală a unui rai, pe care l-am pierdut. Este adevărat că s-au scris poezii și cărți, s-a filozofat mult în jurul acestui Eden, însă nimeni nu a pus punctul pe “I” și nici chiar religia nu a adus un argument palpabil despre un Eden prezent, ci întotdeauna se vorbește despre o promisiune la viitor. Cineva spunea că: “Biserica umple în lume, acel gol spiritual care s-a produs în lăuntrul lui datorită păcatului sau e “distanța neasemănării omului cu Dumnezeu” dar un adevăr spus doar pe jumătate nu este adevăr. Justific clar că NU Biserica este în măsură să umple acel gol spiritual și orice om cu judecată poate constata cu ușurință privind în juru-i sau privind la el neâmplinirea acestei promisiuni bisericești. Când românul vorbește de Biserică, pentru el se evidențiază clădirea unde preotul își desfășoară activitatea. Nimic mai fals. Cuvântu “biserică” redă termenul grecesc “ekklesia” care desemnează o adunare de oameni, dar niciodată nu desemnează o clădire. Dacă oamenii ar fi putut fi mântuiți prin clădiri, ce rost ar mai fi avut sacrificiul Lui Hristos pe cruce! Revenind la “Edenul pierdut” vom da câteva idei pe care cititorul sincer dacă va cerceta și va crede Cuvintele Sfintei Scripturi, va constata că Dumnezeu a reușit să refacă acest Eden odată cu venirea Lui Iisus Hristos. De citit:
„Cântarea Cânt. 5:1.” spune: „Eu intru în grădina Mea, soro, mireaso, îmi culeg smirna cu miresmele mele, îmi mănânc fagurele de miere cu mierea mea, îmi beau vinul cu laptele meu... Mâncați, prieteni, beți și îmbătați-vă de dragopste!”
Deși Biserica mai este numită și „Mireasa Lui Hristos” și cei care îl recunosc pe El ca autoritate sau Îmărat al lor sunt numiți: „frați și surori” în aceste rânduri poetice Creatorul se auto-invită în grădina Sa ca într-un Eden de odinioară deoarece Îi aparține de drept. Edenul, era locul de întâlnire și de părtășie zilnică dintre Tată și cei doi fii respectiv, Adam și Eva era prezența divină într-o grădină splendidă, prezență ce și-a făcut apariția mai târziu în „Cortul Întâlnirii” și mai aproape de noi în: Templul de la Ierusalim”. Dar toate aceste locuri au fost pângărite treptat de către om fapt ce a făcut ca slava Lui Dumnezeu să se îndepărteze. Odată cu intrarea pe scena religiei iudaice întemeiată de Însuși Dumnezeu și venirea Sa în marele Templu al lui Solomon a fost ușor de sesizat că lăcașul unei clădiri nu poate schimba inima omului și noul proiect avertizat de Vechiul Testament avea în vedere o schimbare radicală pentru ca Dumnezeu să-și atingă scopul, fapt ce Iisus schimbă mentalitatea radical prin cuvintele: „Stricați templul acesta, și în trei zile îl voi ridica.” Se știe din următorul verset că iudeii au lucrat intens timp de 46 de ani pentru ridicarea acestui mare edificiu și nu puteau pricepe că cele trei zile de care vorbise Iisus arăta spre: „Templul trupului Său” v. 21. Această gândire hristică este preluată mai târziu la: 1 Corint. 3: 16 care spune: „ Nu știți că voi sunteți templul Lui Dumnezeu și că Duhul Lui Dumnezeu locuiește în voi?” Când Iisus spune: „Iată, Eu stau la ușa (inimii tale) și bat” (Apoc. 3:20) a găsit în primul rând soluția unei refaceri paterne dintre Tată și fiii Lui, iar inima omului să fie locul de întâlnire și de părtășie permanentă dintre Creator și creație. „Eu vin împreună cu Tatăl și voi face lăcași în voi” spune Iisus. (Ioan. 14:16-23) A trebuit mii de ani pentru ca Dumnezeu să găsească această soluție de refacere spirituală, o refacere a omului după „chipul și asemănarea Sa.” Este singura metodă prin care Iisus ca Fiu de Dumnezeu să-și poată face frați și surori. El este modelul moral. În ciuda faptului că interiorul omului este plin de pizmă și răutate din lipsa dumnezeirii și inima omului este ca un puistiu, iubirea nemărginită și făgăduința Lui Dumnezeu trebuie crezută pe cuvânt atunci când spune: „Tot astfel, Domnul are milă de Sion și mângâie toate dărâmăturile lui. El va face pustiul lui ca un „rai” și pământul lui uscat ca o grădină a Domnului. Bucuria și veselia vor fi în mijlocul lui, mulțumiri și cântări de laudă.” Ce declarație de dragoste! Eu intru în grădina Mea soro... „Eu Domnul, sunt păzitorul ei, Eu o ud în fiecare clipă; Eu o păzesc zi și noapte ca să n-o vatăme nimeni. Is. 27:3. Cu siguranță ești obosit de vreme și de păcat, e o certitudine neliniștea din jurul tău, și la fel ca mine ști că sistemul acestei lumi a creat nesiguranță și stres ce nu mai poți avea liniște noaptea și ziua, de aceea Iisus te roagă să-L lași să planteze o grădină în inima ta. Să te alimenteze cu Apa Vieții ori de câte ori citești din Evanghelii. E singura metodă prin care poți să-l cunoști și să-i cunoști gândurile despre tine. Mâncați, prieteni, beți și îmbătați-vă de dragopste!” Deschideți-vă apetitul pentru a mânca din Hristos!
Evreii așteptau de secole această împlinire și n-au înțeles-o și dacă da, au refuzat-o. Într-o zi a fost pusă această întrebare obsesivă dacă vreți. –„Când va veni Împărăția Lui Dumnezeu” Iisus a răspuns: „A și venit, este în lăuntrul vostru” Luca 17:21-22. Acest Eden de și spiritual, trebuie să fie palpabil pentru cel care simte pacea Lui Hrisos și vizibil pentru cei din jur. Închei cu o altă declarație de dragoste: „Te iubesc cu o iubire veșnică” Ier. 13:3.