nu mă găsești dacă mă mai cauți la
vechea adresă. acum locuiesc printre
frumusețile vegheate de dumnezeire.
mi-am cărat și tinerețea după mine, dar nu
o pot face să-nțeleagă prigoana ce-mi
dă năvală în viață. ține minte, mi-a spus,
prin toate porțile prin care-am trecut pân` aici,
am întâlnit o singură tristă strajă, și aceea cu
o lopată în mână săpând o groapă. îngândurată,
am încercat să aflu rostul pentru care făcea asta,
dar o durere pe care-am simțit-o rupându-se-n
două, a pătruns instantaneu în tainele timpului.
tinerețea mea s-a-nconvoiat atunci, ca la
îmbrățișarea unui secol uitat în firidele pereților.
după ce am înțeles, m-am retras în mine cât mai
mult să-mi urmăresc propriul trup, unde mă duce.
din atâtea frumuseți dimprejur, am smuls doar clipa
care mi-a tăiat în două vremea pământească,
să-i opresc totuși magia de-mplinire așezată
de-a latul peste umeri. dacă mă vei găsi
și recunoaște în acest aparte areal, te-aș ruga să
aștepți până la răsăritul primilor zori, să-ți
deschid. în razele lui, îmbrăcată cu noua mea
mantie, aș putea să-mi păcălesc timpul pus între noi,
să-l așez cuminte pe scândurile roase de cariile vremii.
când vom călca pe ele, poate nu vei sesiza flăcări de
purpură deșirându-mi-se din mantie, ca un apus.


11 iunie 2011