I-a intrat în cap că e scriitor. Puteți să râdeți, și el râde. N-are decât 50 și ceva de ani, a publicat 'enșpe cărți, toate de debut, și-i merge bine. Neamurile lui cred că este secretar la vreun partid. Vecinii cred că s-a aranjat la vreo firmă. Soția lui crede că este un bețiv din ce în ce mai nevrozat și angoasat. El crede că trece printr-o criză. A început să scrie, ă-hă, de când cu cântarea României. Adică, acum o groază de ani, pe vremea asta, i-a venit absolut din senin ideea că vrea să lase uzina baltă și să se facă scriitor. Ceea ce a și făcut – vorbesc despre lăsat totul baltă. De când a devenit membru al Uniunii (scriitorilor, ce naiba!) a avut o viață minunată numită de el, într-o carte, „Victoria totală”. În care ei, scriitorii locali consacrați, au cunoscut alți scriitori locali, dar din altă parte,consacrați, și s-au plimbat doi câte doi prin cărțile proprii, căutând spații cât mai ciudate și teatrale. Mișto e însă că la început, ca să se cunoască mai bine, au scris niște întrebări pe niște hârtiuțe: ei pentru ăia și ăia pentru ei. Și una din întrebările „cultural-solidare” adresate prin tragere la sorți unei tinere scriitoare locale consacrate a fost „Cum i-a îmbunătățit noul statut de membru viața sexuală?”. Răspunsul ei n-a fost edificator. Întrebarea însă l-a pus serios pe gânduri. Aici nu mai e de râs! Și iată, la atâția ani de la revoluția lui personală, își pune aceeași întrebare și încă multe, multe altele. Și mai ales „ce înseamnă să fii scriitor”... Ok, acum a făcut o listă cu întrebările care l-au frământat de când l-a apucat re-adolescența asta revoluționar literară.
Dacă vreun cititor sau scriitor mai mare sau mai mic, mai luminat sau mai bulversat ca el vrea să profite de geniul lui, așteaptă orice fel de răspunsuri pe adresa [email protected]. Dacă nu, o să încerce să caute singur răspunsurile și o să revină cu ele peste câțiva ani. Iată întrebările: „De ce mama nu ne învață să fim scriitori?”; „De ce depresia de după ce ai terminat de scris e mai mare decât depresia de dinainte de a începe?”; „De ce uneori nu se poate exprima ca lumea – vezi întrebarea anterioară – cu toate că se presupune că ar trebui să o facă?”; „De ce se presupune că scriitorii beau multă cafea și oare mai poate fi scriitor dacă trece pe ceai?”; „Cine e scriitorul lui preferat?”; „De ce scrie?”; „De ce este așa disperat să «confirme»?”; „Cât exact trebuie să scrie un scriitor ca să fie un scriitor?”; „E nebun?”; „Virginia Woolf era maniaco-depresivă, fiindcă era scriitoare sau invers?”; „Poți să scrii dacă nu ești maniaco-depresiv?”; „Poți să fii fericit dacă ești maniaco-depresiv?”; „Poți să scrii și să fii fericit în același timp?”; „Pentru cine scrie?”; „Care e legătura dintre scris și stratul de ozon în afară de hârtie și Angels in America?”; „Ar trebui să scrie regulat?”; „Ce relevanță are întrebarea anterioară?”; „Se poate trăi din scris în România?”, „Scrisul înseamnă să torni?”, și, dacă nu, „Contează?”; „Cine hotărăște dacă ești scriitor sau nu?”
Lista rămâne deschisă…