afară plouă. iedera se cațără mândră pe zidul culcat în oglindă și plânge. lângă mine stă ea spânzurată de un fir lung de păr și tace. și perele cad din copac. ca din senin. e din nou vară. s-a copt viața în noi. vinul în damigene își cântă sufletul din bob. vai doamna mea sunteți ca o spumă în duminica asta. din pod se aude vremea cum scârțâie la ferestre de lemn. nu am bani să renovez trupul ăsta azi. mă ridic și plec. în exterior de aici lumea își plimbă venele în cărucioare până la cimitir. dincolo de cimitir un bărbat fumează iarbă. stă de vorbă cu un melc care tocmai i s-a urcat pe cămașă. la o distanță de melc marisa aleargă cu rolele printre tufe de trandafiri înfloriți. se oprește din când în când să le miroasă. apoi tresare. ca dintr-un vis. mama o ia ușor de mână. fredonează un cântec de leagăn apoi se întoarce în pământ. la capul ei cresc garofițe. au mai trecut zece ani și firul de păr a rămas intact.