încet încet mă abstractizam în prezența ei
își lua forma energetică de la toți martorii
eu mă simțeam stors și întins pe sârmă
privirea-mi ruginea pe solzii grei din izvoare
îmi părea că degeaba
înhață plăticele pâinea aruncată de milenii
dincolo de piele se înnodau viermi
îngăimam ceva dar vocea mea o smuls-a vântul

~ tăcerea nu e leac
ci susurul lăsat să curețe ~

prin mâlul cu scoici și clești vâjâiau spirale de acid (d) nucleic
mai săreau spre lună somni pleosc cu smolite cozi înainte
un caraghioslâc zbârcind iar oglinda căzătoarelor stele gândeam
apoi mă închideam în ochii ei