Intrebandu-ma pe mine,am incercat, de fapt, sa ma intreb intrebarile si ale altora:exista Dumnezeu ?
Pentru ca nu sufletul, ci mintea e cea care ne impinge la a cauta raspunsuri, am incercat sa le caut si eu si cu mintea...
Si am sa spun doar atat:ochii mei nu l-au vazut,mainile mele nu l-au atins,mintea mea nu i-a putut cuprinde nici cea mai infima parte din intelepciunea sa,dar sufletul meu, dincolo de toate acele instrumente vremelnice, sufletul meu e inca de la nastere in dialog cu El.
Iar unii, circumspecti, datorita capacitatii obstructionate de a percepe Adevarul, vor intreba: Dar ce e acela suflet ?
Vocea si atingerea lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi..
Si, iarasi vor intreba ei: de unde stii tu ca exista Dumnezeu si ca exista suflet.. atunci.. daca percepi doar astfel...? Nu e oare o amagire?
Nu. Intr-o lume organizata precum o jungla salbaticita,
existenta milei intr-un spatiu al egoismului instinctului de conservare;existenta iubirii intr-un spatiu al dimensiunilor materiale;existenta iertarii si a incercarii de a-l intelege pe celalalt din mila si iubire intr-un spatiu dominat, parca tot mai mult de opusul lor, este confirmarea pentru noi cei orbi a prezentei lui Dumnezeu cu
si alaturi de noi.

Si-ntr-un final... scepticii ma vor intreba:
asta e credinta, sa privesti admirativ in sus ?
Nu. Credinta e sa presari drumul tau catre inalt cu bucurii facute altora, cu zambete, maini intinse, mangaieri...
Atat ? - vor intreba ei..Iar eu voi spune asa:
FACETI ATAT SI VETI AFLA TOTUL.