nu înțeleg niarne spiritul acesta
de comunitate dacă mai suntem îndreptățiți
a-l folosi lumea s-a înstrăinat de lume
fiecare târându-se ca reptila în propriu-i habitat
chiar dacă aparținem aceleiași aglomerări
sau deschidem aceeași ușă la bloc rămânem
la fel de necunoscuți ca alizeul rătăcit la
aurora boreală s-au schimbat mentalitățile niarne
ziduri vechi ca niște turnuri roase de intemperiile
unui război imaterial mai amintesc de urmele
unei cetăți cu suflare nu mai avem timp
și nici vlagă să strigăm când pleacă cocorii
să-mpresurăm cetatea cu chiotul și extazul copilăriei
nu mai știm să adiem prin istorie ca vecini
am rămas doar colocatari revendicându-ne locul
de parcare cum să treci mai departe ca ceasul
când celălalt îți dispută-n comun prisosul
dăinuim în tenebre într-un spațiu concentraționar
fără replica revelațiilor din cuvintele care răzbat doar
văzduhul ne pierdem spiritul niarne dincolo de el
rămânem niște slugi tributari alergăturii fără
să ținem cont că nu i-am descoperit antidotul

31 octombrie 2011