serpentine de nori peste castani înrodiți
cerul renunță la ultima ploaie verde
orele te-adorm străine de fulger
o singură apă în insomnia toamnei
pe care îți luneci cuvinte-nsingurate
ghemuite la marginea ochiului de lemn


cioplești îngândurată liniștea-n piatra inimii
fără patimă-nfășori pletele-n jurul unui mesteacăn
reflectat de oglinda frunzelor


este doar o grădină fără marginea lumii
acolo unde sera iubirilor nu mai acoperă amintiri
rădăcinile tale se pierd
între potecile-ascunse de brațe