n-am ținut cont niarne
de cuvintele care acoperă stratul ăsta
de frig chiar și-o vocală în plus poate
strecura mai mult orgoliu împrăștiind
aerul dintre noi ca pe cea mai tare senzație
degeaba umblăm prin întâmplări cu ochii
deschiși pe buze oricum îmi revin aceleași
cuvinte emanate de afurisita asta de liniște
uneori mă abat de la regulă și acumulez în
vorbă atâta aluviune încât inima mi se dilată
până aproape de țărmul unde trăiesc îngerii
mă întreb cum pot ei supraviețui numai cu
căldura degajată de aripi neluând în seamă
vreun zâmbet aiurea vreo descărcare de armă
sau chiar frigul ăsta care atârnă ca țurțurii de
nervii încordați de lărmuială când în mine
sufletul parcă e naufragiat într-un fel de
catacombă încercând marea evadare în locuri
ceva mai blânde unde cuvintele adorm în poeme
transpirând de emoție iar dincolo pe celălalt
țărm locuiesc toți care așteaptă să câștige
premiul pentru cel mai bizar gând al realității


18 aprilie 2012