La editura "Casa de pompe funebro-literare", în colecția "Megapoesis", a apărut (de n-ar mai fi apărut!) volumul de aschimode literare "Când este seara-n asfințit, îți spun, iubito: Te-ai pripit!", cartea aparținând lui Tipărel Neavenitu. Autorul, după cum spune și numele, este un îndrăgostit de foile tipărite (cele care îi aparțin, fiindcă, altfel, nu citește ceea ce scriu alții). Cartea beneficiază de recunoașterea unor critici angajați: Sache Pupică, Lache Berică și Mache Horincă.
Dar iată ce spun eminenții critici literari:

Sache Pupică:

„Tipărel Neavenitu este un poet genial, reprezentant de seamă al grupului "Duzina literară". Ultimul său volum de aschimode literare este un exemplu a ceea ce înseamnă biruința surogatului împotriva viului literar. Textele sale, în mare parte fals svetofore, abundă în diatribe la adresa misticismului în artă. Astfel, semnătura lui Tipărel pe o carte înseamnă incalculabil de mult pentru literele românești și, oricât ne-am învârti ca la Ploiești, vom găsi în cartea de față multe perle având ca model pe acelea de la ultimele examene de bacalaureat”.

Lache Berică:

„Tipărel întipărește prin ultima tipăritură tiparul modern al versului, noul canon literar. Abundența de epitete din sfera funebră este pariul său cu literatura. Fără a epuiza adjectivele din "DEX", autorul e îndrăgostit (sau, mai degrabă, îmbolnăvit) de acestea, semn al unui nou diagnostic literar: adjectivita. Cu verbul se împacă mai greu, dar nu se poate spune că, de multe ori, nu îl folosește cu îndrăzneală. Are obsesie pentru verbul "a avea", ceea ce, psihanalitic vorbind, sugerează și apetitul său pentru a avea cât mai multe cărți tipărite. Stă mai greu cu verbul "a fi", pe care și așa îl scrie greșit, mai ales la imperativ (categoric!). Dar, cu toate acestea, "Când este seara-n asfințit, îți spun, iubito: Te-ai pripit!" rămâne o carte de referință în sfera bătututului apei în piua literară”.

Mache Horincă:

„Tipărel Neavenitu consacră în literatura noastră subspecia aschimodei literare. Iubitor și iubit de muze lehuze, e conștient de rolul său de profet al poeziei asfințitului. În versurile sale, apusul capătă cele mai neobișnuite culori: de la griul pal până la auriu, semn că aureola poetică îl înconjoară și într-o existență cenușie. Versurile sale sunt scurte și la obiect, au tăria palincii băute pe nerăsuflate”.

Notă! Acest text este un pamflet. Asemănarea cu persoane și situații reale nu este întâmplătoare.