nu ai cum
nici dacă ai vrea
și nici nu contează
asta sau celălalt
ei sunt la fel de foarte importanți
la fel
de diferiți între ei
precum apusurile maiestuoase blânde fosforescente sau reci ale aceluiași soare
deschizi ochiul
peste atâtea nisipuri întinse sub umeri –
și în adânc
vârtejurile nu încetează o clipă
atât de ordonate și clare
încât lumea de dincolo de perfecțiunea celulelor tale se blurează
sunetele ajung la tine prin unde apoase
lente ca niște șerpi translucizi
când zâmbești
oglinda unui celălalt nevăzut îți întoarce
toate gurile tandre ale celor care te-au iubit de la naștere până
de ziua ta din fiece zi
și toate zâmbetele satisfăcute ale celor care te-au negat
pe când tu spălai cu răbdare treaptă după treaptă în urma pașilor lor
până ce brusc ai știut
că tot ștergând
de fapt îi urmezi
tot mai spre miezul pământurilor

atunci ți-ai întors mâinile înspre tine
le-ai stors de întuneric
și ai început să ștergi uitarea
așa au revenit luminile vocile suspinele foșnetele
umbrele electrice sorii interni
treptele s-au înmuiat și au dispărut sub pașii unor ființe nevăzute încă
și totul s-a închegat în vibrația luminii de început
în care ai fost întotdeauna singură
și totuși niciodată așa