niciun gest nu are cum să te ajungă -
mângâierea unei mâini
e doar iluzia aerului,
pe cand tandrețea ascunsă a unei priviri
cade asupra ta ca un bici de foc
îți dizlocă oasele în adânc
tulbură fluviul intern
crează falii până la suflet
fără ca măcar să încerce,
iar zâmbetele tale rotindu-se în lumina apusului
nu sunt decât replici ale unui seism de proporții
un tsunami al sângelui ce-ți înroșește buzele
de parcă ai fi mușcat cu dragoste din
carnea blândă a aproapelui
iar peste toată schimbarea de lume
se lasă catifeaua pielii - cortină rece
care îți separă pulsul de imensa stepă
unde priviri alunecă, mâini alunecă
și unde unii oameni au capul
în formă de inimă