Se scutură pomii, pătând apusul palid al toamnei... Un ultim cântec al păsărilor se face îmblânzit de rafalele vântului tomnatic, surprinse în delir...
Aleea albă devine contrastată de culori vii, împânzite în diverse grămezi din apropierea băncilor solitare de lemn aproape putred...
În decor, ceața ascunde o siluetă perfectă ce se apropie cu pași mărunți și înghețați... În mâna stângă ține o carte iar cea dreaptă își găsește alinarea într-un buzunar de la haina neagră ce-o acoperă...
Ajunge cât mai aproape și se așează pe banca de la baza unui plop singuratic... Vântul îi așează părul peste chipul de madonă, apoi, cu mișcări plăpânde îl înlătură și tainic deschide a ei carte...
Nu peste mult timp, un zâmbet îi înseninează chipul blond... Veghează intens asupra cuvintelor, apoi își întoarce privirea mirifică asupra mea... Minunat tablou... Mă îndeamnă în continuare la tăcere dar gândul mă așează lângă ea... Pentru câteva momente, pleoapele mi se îmbeată de fericire și îmi interzic să mai clipesc, pentru a o privi cât mai profund...
Doar după asemănare pot spune că e ființa de geniu, gingașă și visătoare, ideală în orice aspect...
Și stând pe gânduri, pentru o clipă îi aud vocea... Ca o strigare, risipește câteva cuvinte pentru mine și mă cheamă lângă ea... Rămân surprins însă cu inima în dinți, mă alătur ei... Tace... Tac și eu... Ochii ei mă cuprind iar surâsul ei incert nu-l pot descrie... Știu doar că-mi place... Dar nu-i pot spune asta...
În continuare tace... Îmi așez mâna lângă a ei și la o simplă atingere, un fior cald îmi străbate întreg corpul... Îmi dau seama că deja o iubesc... Prind îndrăzneală și-i spun... Îmi reproșează fin, prin cuvinte dulci, acest fapt... Apoi mă strânge de mână și-i pot simți pielea caldă de catifea, ce stăpânește gerul din mine...
Rece.. Aproape seară... Pe alee, puține felinare mai luminează, aducând contur bine stabilit chipului fecioresc, într-o nuanță palidă de galben... Știu că va pleca în scurt timp și zâmbetul ei larg, odată cu ea... Îi cer doar un sărut dar refuză imediat... În schimb, îmi zice să ne mai vedem...
Se ridică... Banca începe să scârțâie... Întinde mâna după carte și se pierde în întunericul nopții... Rămân împăcat cu gândul că pot iubi din nou, un gând obsesiv ce o închipuie și cu un zâmbet nebunesc de fericire...