Poeme de demult


***

Înflorind în taina nopții


Cândva, cristale din stele
Cădeau…
Pe-atunci, zânele bune,
În visele mele,
Dansau…
Undeva, norii acopereau lumina,
Cu mantaua lor, de blană
Și deodată, luna
S-arăta că-i plină
Când iși puse a sa mână
Pe-o vioară…
În razele sale
Cântat-a notele
Pe stelele
Strălucitoare…
Sub desfătarea lor,
Un trandafir,
Își desfăcea, încetișor,
Petală cu petală,
Un suspin,
Înflorind, în taina nopții…
Vântul, sufla, lin,
Apoi, din ce în ce mai tare,
Ca un zbir…
Nimeni și nimic
Nu-i sta în cale,
Decât trandafirul,
Cândva boboc,
De-acum, cam mare…
Dar… ce păcat!!
Preț de-o clipă
Înflorit-a-n veselia razelor de lună plină
Iar ființa sa, deși sublimă,
Veștejitus-a-n agonia clipelor,
Când vântul pregătea furtună...
Cândva, bobocul, verde, în grădină,
Căuta-n tot locul să și-arate regeasca-i haină
Iar acum, la bătrânețe,
Petalele-și scutură,
De tristețe…
Că va pleca...
Cândva... cristale din stele,
Cădeau..
O dată cu petalele
Ce-n suflarea vântului,
Precum zânele,
Fericite,
Dansau...


©Th3Mirr0r