Poeme de demult


***

Dimineața


Izvorul curge liniștit
Printre pietrele mărunte,
Își urmează calea, neobosit,
Lăsând în urmă… doar ecouri,
Clinchete melodioase,
Ce s-adună, laolaltă,
Răsărind, din miez de munte,
Fredonând, în coruri,
Pe frecvențe joase,
Sunetul sublim, de apă...



Ș-atunci, prins-a viață,
Parcă totul!!
Iată cum s-adună, dis de dimineață,
Tot norodul!!!
Cu mic, cu mare
Vin să se-ntrunească-n vale,
Fel și fel de viețuitoare...
Iar luna,
Ca nebuna
Ș-aruncă din cer, cununa,
Ascunzându-se-ntre dealuri,
Murmurând întruna
Că nu stă să vadă soarele, într-acele locuri…
Și se duse dar… pe alte plaiuri
Când tăcură, de indată, micii greieri...



Păsărelele, voioase,
Se scoboară spre lumină,
Cinstind-o în triluri 'nalte, drăgostoase,
Zise de la inimă
Și mare le-a fost bucuria
Când… dând din aripioare,
Gustară feeria
Primelor raze de soare...
Încantate, se agită,
Bucurându-se, preț de-o clipă,
Că de-amu e dimineață
Și totu'-n jur, prinse viață,
Colo-n munte, la izvoare...


©Th3Mirr0r