Privesc în depărtare și-mi revăd buzunarul trăirilor mele de aici, din dreptul inimii. Acolo regăsesc imaginile femeilor din viața mea. Una mai frumoasă ca cealaltă, cealaltă mai desăvârșită ca femeia ultimă ce a trecut prin viața mea, ce a rămas în inima Scorpionului. Cea mai frumoasă dintre toate este Mariana, unica mea soție, marea mea dragoste, chiar dacă destinul a vrut altceva, destin „ajutat” de mine să fie așa. Ne-am cunoscut și a fost dragoste la prima vedere, o iubire ce a adus pe lume două fiice minunate. Este o poveste fără egal ce va rămâne fără cuvinte în această carte. Fără egal. Este doar în inima mea și va rămâne acolo, frumoasă, unică, inegalabilă.
Surâd.
Mi-au plăcut femeile și le-am iubit, uneori am „călcat” frumusețea și delicatețea celei de lângă mine. Ce aș putea să mai fac? Nu pot da timpul înapoi. În schimb, cu siguranță, am greșit dar…
O seară târzie îmi secondează paharul de vodcă cu suc de roșii. În surdină o melodie ce trebuia înregistrată pe o casetă. Mă pasiona muzica. Nu s-a schimbat nimic în această pasiune a mea. Făcusem și o afacere din asta, o etapă a vieții mele pline de sensibilitate dar și de „nebunii”. Bani și femei, votcă și muzică, început de „călcat strâmb”, o viață pe care nu o regret, dar nu aș mai repeta-o.
Barul „Bulevard”, locul unde „dădeam” discotecă. Dedicații muzicale, băutură și… un început. O femeie frumoasă, o chema C., avocată, la brațul unui avocat, o melodie cântată de Lionel Richie „Say you say me” și primul pas spre o aventură de durată. Câțiva ani, ani în care iubirea își avea locul în cea mai frumoasă melodie a timpului. La lumina unei veioze ochii ei îmi vorbeau. Se desăvârșea poezia unei iubiri ce ne-a urmărit peste timp. O iubire în trupul unei femei frumoase, inteligente și adevărate. O brunetă ce mă „urmărește” și azi. Are familia ei, un copil, o carieră strălucită și… amintiri. I-am mulțumit mereu, i-aș mulțumi și acum dar distanța ne oprește, iar în catalogul vieții suntem la o altă literă, la o altă pagină. Mă opresc și glasul meu murmură:
- Îți sărut sufletul, femeie minunată!
Mă opresc și ascult o melodie. Este aceeași, dar parcă nu mai „sună” la fel. Inima-mi pulsează ca o nebună, dar este singură. Tu, tu C. ești departe, acolo unde pașii mei nu mai pot veni. Au îmbătrânit și „nebunia” noastră are alte ținte, alte trăiri, altă… vârstă. Este aceea a unor adunări, scăderi, socoteli irepetabile, rezultate imposibil de comparat. Îmi este dor de tine…! Ce pot să fac? Te strig, strig vântul, strig ploaia, mă strig pe mine. Și ce găsesc? Alte strigăte, aceleași și niciodată la fel. Așa cum nici tu nu poți fi comparată cu alte femei din viața mea, așa cum probabil nici eu nu pot fi comparat cu alți bărbați din viața ta. Aud o voce… Nu, nu este a ta! Mi s-a părut, așa cum mi se pare că te-am văzut. Într-un vis! Mă ridic în picioare și aud ecoul timpului, aud un glas:
- Ce faci, Val?