îmi privesc obrazul stâng

sub lumina începutului

(prea devreme să fiu trează
prea târziu să mai încerc să adorm.)

în pielea ciocolată, sub recele dimineții
stau gânduri zgribulite ținându-se de mână
„de ce da?de ce nu?„
și-n fiecare întrebare
răspunsul ești chiar TU

o voce lăuntrică lovește cu dispreț
coperțile prăfuite ale cărții
nescrise

trage-ți rațiunea peste ochi!
și privește sub pleoape

dincolo de umoarea apoasă, cortex și stomac
în sufletu-ți traianic
stă nezdruncinat
un colț din obrazul meu drept

„de ce nu?de ce da?„
și-n fiecare răspuns
stă chiar
voința ta...

ia-mi obrazul în palme
ca pe-un feud
și scoate de sub el
tot ce aș vrea s-aud!