la nudism, false pudori, norme
nu educi niciodată inima fără să o arunci în centrifuge
.
întâia centrigufă se ascunde bine în ceasornice
o alta în parada sentimentelor închipuite sau ireconciliabile
alta încă, în timidități lașe
.
este o rușine să mergi nud pe străzile urbei
doar nu se vede în spatele eleganței impecabile a hainelor
sufletul pustiit în nudități ostile, când privești lumea doar cu găvanele
.
am experimentat rușinea în diverse presupuse formate:
am purtat cătușe, am dat jos pantalonii în public, am cerșit prin gări
mi-am lepădat necesitățile pe bulevard
i-am tras-o uneia în gang, pe ușa unui garaj, de se-nchinau babele murmurând
„ptiu, d’aia nu plouă maică”, iar trasa arunca
după urma mea depărtându-se ca un satir: „nici nu știu cum te cheamă”
am furat fructe, flori, surâsuri și blesteme
marile rușini trăite au fost doar când
mi-am dezamăgit prin mine însumi prietenii și
când am întors icoanele ca să pot înșela trei iubite în aceiași zi
apogeul a fost când m-am simțit teribil de singur în aglomerația orașului
și mi-am reținut urletul: exist...
cu toate acestea, n-o să-mi fie totuși niciodată rușine să mă dau drept
valeriu dg barbu