Pe Nicolae-Paul Mihail (03.07.1923-19.03.2013) l-am cunoscut personal în primăvara lui 2007, la una din edițiile festivalului de epigramă organizat la Sibiu, apoi l-am întâlnit, de mai multe ori, la Sibiu, Sinaia și în alte localități din țară, cu prilejul diferitelor manifestări ale epigramiștilor. Îl știam de mulți ani ca prozator și scenarist, dar ca poet, eseist, epigramist și - mai ales – ca om am început să-l cunosc abia din anul în care a avut loc și prima noastră întâlnire. Tot de atunci sunt onorat că m-am bucurat și de o oarecare atenție din partea sa, inițial probabil datorită faptului că sunt ofițer de profesie, domnia sa având un respect deosebit pentru militari, iar ulterior (m-a asigurat de asta, cu generozitate) datorită interesului pe care îl manifesta față de activitățile desfășurate de mine ca președinte al cenaclului sibian și redactor-șef al revistei cenaclului; nu fără importanță, deși nu am niciun merit, era și faptul că ne sărbătoream la aceeași dată (3 iulie) ziua de naștere, aspect pe care mi-l amintea (cu aceeași eleganță și bunătate) în fiecare an.

Nu-mi permit să fac aprecieri asupra operei sale literare (sunt convins că mai ales acum, după tragica sa dispariție din rândul celor vii, se vor găsi destui specialiști să o facă), dar vreau să împărtășesc tuturor celor care vor citi aceste rânduri puternica impresie pe care mi-au făcut-o, încă de la început, câteva calități, evidente în personalitatea sa, cu care m-a cucerit definitiv. Este vorba despre: eleganță (în comportament, limbaj, dar și în ținuta vestimentară); generozitate (manifestată în relațiile cu toți confrații de condei, dar mai ales cu cei mai tineri și neexperimentați) și modestie (dovedită mai ales în modul cum se prezenta la diferite activități, fără a face niciodată, în niciun fel, referiri la titlurile sale, la opera sa, la succesele obținute de-a lungul anilor sau la prietenii și colaboratorii celebri pe care i-a avut). Pe parcurs m-au uimit și neastâmpărul, combativitatea, implicarea în principalele acțiuni și probleme ale breslei (participarea la aproape toate festivalurile epigramiștilor, întocmirea de numeroase prefețe la diferite cărți, publicarea de articole incitante în revista „Epigrama” etc.). Pentru a sublinia calitățile evidențiate mai sus o să rememorez o singură acțiune la care am avut ocazia să stau mai mult în preajma domniei sale (parcă îmi este și teamă să folosesc verbul „a colabora”, când este vorba de mine - ilustru necunoscut și Nicolae Paul Mihail (Nicomah) - imensă personalitate literară și culturală).

În anul 2011, la un festival din țară, discutam cu un confrate (ca schimb de experiență) despre problemele din cenaclurile noastre și printre altele a venit vorba despre o acțiune de donare de carte pentru înființarea unei biblioteci pentru românii (minoritari) dintr-o mare comună a județului Covasna, acțiune inițiată de un coleg sibian originar din zona respectivă, la care tocmai participasem și eu cu organizarea și executarea, cu autoturismul personal, a transportului și distribuției cărților. La un moment dat, Maestrul Nicomah a intervenit în discuție și a spus pe un ton ferm, dar cu un zâmbet care ducea cu gândul la cineva căruia tocmai i-a venit o idee încântătoare: „Și eu vreau!”. Pentru început nu am înțeles ce dorește, dar mi-a explicat că vrea să participe la donarea de carte și când i-am spus că acțiunea nu este în pregătire ci că s-a desfășurat deja, cu același entuziasm a replicat pe loc: „Nu-i nimic, mai facem o acțiune, la fel ca aceea despre care discutai, iar dacă dumneata te oferi să organizezi colectarea și transportul, eu promit să fac rost de cărți, exact din acelea de care au nevoie românii noștri de acolo”. Au urmat mai multe telefoane și scrisori din partea domniei sale prin care mă punea în legătură cu diferite personalități (între care și doi foști deputați în Parlamentul României); îi sunt și acum recunoscător pentru aceste scrisori și convorbiri în care, pe lângă tonul prietenos de adresare („Mon colonel”, „Iubite prieten”), mă încuraja și mă gratula cu aprecieri care mă determinau și mai mult în activitatea viitoare. Din partea mea au fost câteva drumuri la București și la Sinaia și transportul era pregătit. Doar prin grija Maestrului Nicomah am colectat 335 de volume și 118 reviste, toate nou-nouțe, cărțile fiind mai ales cu tematică națională, dar și literatură beletristică. Înainte de a pleca „în secuime” l-am întrebat: „Maestre, când voi preda cărțile, cum doriți să vă prezint, în ce calitate? Să spun că sunteți prozator, scenarist, eseist, poet, epigramist, membru al... și al..., sau cum?” Mi-a răspuns: „Nicicum”. Am insistat: „Da, dar oricum, chiar dacă nu doriți să vorbesc despre dumneavoastră, voi face un proces-verbal, în care trebuie să scriu de unde am cărțile; ce să scriu în dreptul numelui dumneavoastră?” Pe același ton ferm, dar foarte elegant, mi-a replicat: „Dar de ce să mai faci proces-verbal? Dai cărțile și gata!” Nici eu nu m-am lăsat: „Insist să fac un proces-verbal de predare-primire pentru a-l responsabiliza pe primitor, să le ia în evidență, ca nu cumva să risipească apoi, cu ușurință, volumele primite”. În final a acceptat, chiar m-a lăudat pentru această idee și a spus: „Bine, atunci în dreptul cărților donate de mine scrie: Nicolae-Paul Mihail, Sinaia. Atât”. Câtă generozitate, câtă modestie, din partea Maestrului! Dar și câtă încântare am văzut pe fața tânărului bibliotecar din comuna covăsneană când a primit, printre altele, exemplarele din „Trandafirul galben” și din „Haiducii”!

Închei relatarea acestor amintiri cu gândul că, de când am fost primit în breasla epigramiștilor și până în prezent, faptul că l-am cunoscut pe Nicolae-Paul Mihail reprezintă pentru mine, unul dintre cele mai importante evenimente.