agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2013-10-20 | [This text should be read in romana] |
„Cuvintele pe care nu le-am spus,
Sunt tot atâtea trepte de tăcere: Adânc in mine, mai adânc m-am dus, Acolo, unde orice vorbă piere. De-acolo, din limanul necuprins, Din lumea fără mal a nerostirii, Pe treptele tăcerii s-au prelins Din ascunziș, luminile iubirii.” (Zorica Lațcu) M-am întrebat adeseori cum arată lumea fără sunet. Să nu poți asculta o melodie sublimă, să nu-ți auzi copilul gângurind, strigând mamă sau tată, pe cel drag mărturisindu-ți „te iubesc”, un tril de mierlă, foșnetul frunzelor toamna, aplauzele care-ți sunt adresate, ropotul ploii... Pentru noi, cei care auzim, această lume pare că nu există. Și totuși, există o lume a tăcerii, dincolo de vorbele rostite, dincolo de zgomotul atât de inutil uneori. Este lumea celor care nu aud. Ei își spun simplu: surzi. Dar nu întotdeauna surzii sunt ei. Adeseori noi, auzitorii (cum ne numesc) suntem mai surzi decât surzii: la mesajul Mântuitorului, la mesajul inimilor, al tăcerilor... Grație recomandării date de doamna Creola Buzu, am fost contactată de doamna Carla Alexandru, Director Executiv al Filialei Ialomița a Asociației Naționale a Surzilor din România (ANSR), pentru a face parte din juriul Festivalului-concurs de pantomimă și teatru mimat „Gest și imagine”, desfășurat la Slobozia, în data de 19 octombrie 2013, sub egida ANSR și cu sprijinul Consiliului Județean Ialomița și al firmelor Transmim și Constrif din Slobozia. Dacă experiența mea privind teatrul (exceptând-o pe cea de spectator) se referă la vreo trei piese pe care le-am scris și au fost premiate, experiența cu surzii se raportează la două întâmplări. Prima, din copilărie, când, pentru o vreme, am locuit în aceeași curte cu o femeie surdo-mută. Nu știu nici acum când și cum am început să comunic cu tanti Leana, femeia de la pangarul bisericii, dar îmi amintesc bine că întotdeauna înțelegeam ce îmi spunea și, la rândul ei, pricepea de la mine. I-am reținut chipul, căldura și mai ales gestul pe care îl făcea când îmi „spunea” că sunt frumoasă. Ea nu era. Acum nu mai are nevoie nici de frumusețe (aceasta în sens limitat, fizic), nici de cuvinte. Se află în lumea de dincolo de tăcere. Tanti Leana m-a învățat pentru prima dată că omul nu are nevoie neapărat de cuvinte pentru a exprima lucrurile esențiale din viața unui om: emoții, trăiri, sentimente, mai cu seamă pe cel mai sublim dintre ele - sentimentul iubirii. Cea de a doua experiență e de dată mai recentă și m-a învățat că nu doar emoții și sentimente se pot transmite fără „sonor”, ci și informații. Eram invitată la un festival literar la Galați și trebuia să ajung la o anumită instituție. Neștiind drumurile pe-acolo, am oprit mașina și am coborât să întreb. Trei persoane diferite mi-au dat indicații eronate, trimițându-mă în bălării, nicidecum unde aveam nevoie. Înainte de a face apel la gestul de urgență „sună un prieten” (adică pe organizator), am zis să-mi mai încerc norocul o dată. M-am îndreptat către un grup de trei persoane și abia după ce am pus întrebarea am realizat că erau surde. Nu știu cum m-au înțeles, nu știu cum mi-au explicat (prin gesturi, firește), dar știu cu siguranță că, în urma indicațiilor date de ei, am găsit din prima instituția căutată. Orice alt comentariu e de prisos. Aceste două experiențe m-au impresionat în mod deosebit, iar atunci când am auzit despre ce și cine este vorba, am acceptat pe loc invitația și bine am făcut. Festivalul la care am luat parte în calitate de jurat mi-a întărit și mai mult convingerea că adeseori ne împiedicăm de cuvinte și că gesturile și mimica (ridicate la rang de artă, în cazul de față), grăiesc suficient. Actorii – buni și foarte buni – din Craiova, București, Harghita, Slatina, Brașov și Ialomița, au demonstrat în cele patru secțiuni ale concursului (pantomimă individual, perechi și grup și teatru mimat) că în spatele reprezentației lor stă mult talent, studiu și muncă asiduă. M-am simțit frustrată că a trebuit să notez și să departajez, le-aș fi dat premiu tuturor. Dar pentru că fusesem invitată cu un scop, m-am străduit să fiu cât se poate de obiectivă (atât cât poate fi un om obiectiv raportat la propriile-i gusturi) și cred că mi-a și reușit, lucru pe care îl pot spune și despre celelalte două membre ale juriului: profesor Elena Mocanu, de la Colegiul Național „Mihai Viteazul”, care coordonează trupa de teatru în limba franceză a colegiului, obținând numeroase recunoașteri în țară și în străinătate, și doamna Ioana Teodoru, Șef Centru de Recuperare pentru Copilul cu Handicap. Doamna Maria Motroiu, Vicepreședinta Asociației Surzilor, a fost președinte al juriului, însă dumneaei nu a notat. Momentele artistice din afara concursului au fost susținute de copii talentați de la Palatul Copiilor Slobozia, filiala Urziceni, Grădinița nr. 2 și Clubul elevilor din Slobozia, care au prezentat dansuri și cântecele „traduse” în limbaj mimico-gestual. Felicitări organizatorilor – Filiala Ialomița a Asociației Naționale a Surzilor din România, susținătorilor financiari și tuturor protagoniștilor! Mulțumiri pentru onoarea acordată, de a face parte din juriu, de atenția specială și de minunatul soare zâmbitor din lut. Voi mai spune doar că am rămas impresionată, pe lângă prestația artistică, de bucuria, exuberanța și zâmbetele celor din lumea tăcerii, cărora le mulțumesc pentru încă o lecție învățată. „Restul e tăcere”*... *) William Shakespeare – „Hamlet” |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy