și atunci am înțeles
că am iubit-o cu o dragoste mai mare
decât mi-a fost dat să trăiesc
mă aflam într-un loc despre care n-aș putea
spune exact cum arată în realitate
era un fel de acoperiș de țiglă de tablă
cuvintele cădeau între noi
ca un fel de izbituri ale ploii deși de foarte demult
nu mai plouase și prin orașe chiar era secetă
de la mari depărtări oamenii cărau apa vieții
unii chiar o găsiseră la și mai mari depărtări
în folclorul popoarelor alții își făcuseră fântâni
care secaseră foarte repede pentru că
în lume în acele vremuri de cumpănă
nimeni nu mai spunea adevărul
iar cine-l știa prefera să meargă
mai degrabă în războaie și să ucidă
fără a mai da cuiva vreo explicație
care oricum nu mai interesa pe nimeni
posteritatea nu are vreme de întrebări metafizice
de-abia apucă să se nască și uită
dacă tu ai existat cândva într-adevăr
și ai murit în numele unui adevăr foarte nobil
ori pentru un ideal destinat mai mult semizeilor
decât oamenilor banali și capricioși
plăcându-le într-atât de mult să fie măguliți
încât zgrunțurii de sub picioarele patrupedelor
să devină o iarbă deasă și moale
pe care paște un cal mai alb decât barba
lungă de șase mii de ani a veșnicului utnapiștim