Înțeleg
privirea de animal rupt, ce se ține de umbra stăpânului
ca de o viață în care se cântă lumii despre foame.
Înțeleg că întunericul îmi rămâne prea mic să pun capăt
acestor oase în care oboseala a înaintat.
Toate rănile necuprinse în suflet au trecut de floarea vârstei
și-mi cerșesc milă.
Înțeleg tinerețea ca un lup sfârșit care iubește
și se face tot mai singur până dispare din memoria cărnii cu urlet cu tot.

Sunt despărțită de dorul meu
în singurul întuneric care mă face limpede.