" Salutare, umbră veche! "
Nu, eu nu țin de umbră,
cum nu țin nici de foame, de somn, de apă de tors de floare de soare de casă de oameni de vis petrecut în trecut.
Eu sunt un mesaj într-o sticlă cu dop de plută și miros de vin ars,
plutesc și fac mofturi,
ba că nu-mi place în adânc,
ba că peticul ăsta de uscat nu mi-ar aduce un cititor cumsecade,
ba că aș mai dansa o vreme în adâncuri,
ba că m-aș mai propti pe meterezele vreunui castel de nisip
cât să-mi rescriu copilăria și să-mi piară frica de ape fără
fund.
Îmi place așa, când e soare și mi se mai arde câte un cuvânt prin sticlă.
Sunt mereu alta, mă rescriu și devin din ce în ce mai lipsită de tare,
mai simpatetică- căci ăsta e cuvântul zilei.

Aveam părul una cu apele când m-ai cunoscut,
pielea hârtie și limba de foc,
îmi scriai pe trup si întorceai paginile de-a-ndoaselea.
Eu aveam încredere căci descopeream greșelile gramaticale cu sagacitate
iar tu, ei bine tu! tu nu mă puteai păcăli!
Până într-o zi, când m-ai amăgit cu o gură. de sticlă.
Mi-ai pus capac și m-ai trimis cu limbă de moarte de dragoste spre miazăzi, spre miazănoapte,
spre unde-o fi numai să fie,
să fie mâini care să știe,
să șteargă tot de pe hârtie,
să spargă sticla ce s-a dus,
s-a dus dar nu a mai ajuns.
Aștept răspuns...