în urmă
nu mai rămâne decât o femeie
care-și numără bărbații ca pe niște cruci
la care se mai roagă din când în când de singurătate

corzile noastre vocale se mai întâlnesc doar în poezie

nu se mai aud țipete

în vârful inimii am orbul găinii iar Dumnezeu încă mă numără ca pe o jumătate de om
ca pe un liliac debutant în peștera asta luminoasă
numită pământ

***

azi am să-mi rog îngerul păzitor să îmi ia puțin din vârfurile femeilor crescute necontrolat
îmi acoperă ochii și urechile, le vreau scurt, periuță
așa ca o iarbă proaspăt crescută din asfalt

apoi am să împart din căldura sângelui meu nevoiașilor

în fața iubirii inima bate atât de repede încât pentru lume pare o linie continuă
o linie continuă pe un ekg
scos din priză