nu.
beam
bere
la o terasă – pe-un trotuar în înmuiere. brusc,
dumnezeu: ”uita-te-n jur,
ce vezi?” lume multă, printre chelneri amărui -
”doamne, văd oameni”.
”destulă durere, toți vor muri,…
să nu te bazezi pe ei!
mai uită-te: – ce vezi?”
”văd lucruri, doamne – care
duioase
se reduc
la spații absolute, la cuburi
și sfere…”
”toate lucrurile se vor prăbuși; să
nu te bazezi pe ele!”
eu stam și beam bere
la terasă,
în vremea căldurilor: ” – și eu?
și eu
în ce să mă
înșurubez?!”, am
întrebat nuanța
verde ca o fiere; n-a
mai clipit,
n-a spus nimic. intraserăm,
lângă obor, printre mașini
parcate aiurea, pe trotuar –
într-o gigantică tăcere.