Ce-a mai rămas acum când pasul
Se pierde printre frunze moarte
Și timpul și-a mărit c-un an compasul?
Când umblu ca o umbră vie
Pierzând măsura orelor în noapte.

O umbră-a cărei viață cenușie,
Pieziș prelinsă pe zidurile mute,
Aduce-n spre lumină găleata cu leșie
A unui univers mărunt, ce-i măcinat de lupte.

O umbră scurgându-și clipele în șoapte,
Atât a mai rămas...