„Logica amânată e ca un fel de rezervare a inutilității”

Probabil vine o vreme în viața fiecăruia când întrebările pe care ți le pui cu privire chiar la tine și la rolul tău îți creează o stare de imobilitate. Nu știi încotro să o apuci, sau cu o ușoară blândețe și tristețe deopotrivă, îți accepți un rol limitat. Cândva, o astfel de accepțiune ar fi fost de neconceput. Erai cu siguranță mai tânăr, mai ignorant și oarecum incognito priveai un orizont mult mai restrâns. Deși criticabilă, dezorientarea este mai degrabă o componentă a maturizării, privit nu atât prin lipsa de experiență, cât prin prisma ramificațiilor potențial iluzorii pe care le întrevezi imaginativ la un moment dat și pe care o traduci de fapt prin pură pasivitate. Rezumi totul la inactivitate, protejându-ți astfel optimismul, alungându-ți ferm ideea de proprie incapacitate. Există o sete nestăvilită de a încerca să-ți depășești condiția, în căutarea fericirii complexe. Ne e teribil de frică însă de un potențial eșec, așa că mai bine stăm rezervați și dăm vina pe orice altceva. Logica amânată, devenită lașitate, ne transformă brusc în niște simpli și banali consumatori, utili poate doar vânzătorilor de iluzii din afară, sau, de ce nu?... chiar dinauntrul tău.