Între mine și scena care se rotește se află câteva scaune ocupate de poeme. unele sunt fardate strident altele au pielea fină cum aerul. le observi ora nașterii după cearcăne. și adevărul din ele după umbra aceea mototolită și înghesuită în marginea irisului. unele poartă ochelari ray ban cu lentilă uimitoare împotriva îmbătrânirii. altele… cardul de sănătate lipit de frunte pentru poemul zilei. dar cele mai multe au șuvițele răvășite de boarea din adânc și imprimă capului o mișcare gen country. după aspect îmbrăcămintea pare să aibă analiza de risc a unui proiect european. când se întorc, însă, amenințând că părăsesc sala dacă se aud cumva șoapte din subteran, cusătura pârâie ca atacată de cutremur. câteva poeme în rimă clasică sunt decente. au părăsit spectacolul plictisite de dansul pe vârfuri iar altele și-au potrivit gps-ul pentru a nu se rătăci între nimicuri. de tot felul.

Din ultimul rând urmăresc cu dificultate imaginile în mișcare. un poem din lojă aruncă ceva iederă pe scenă. doar - doar solista îmbrăcată în iluzii se va prăbuși de durere. altul cere să se facă lumină pentru a copia eternitatea iar cel din fața mea se luptă cu limbile ceasornicului să le rotească în sens invers.

Deodată scena se oprește. balerinele se prăbușesc iar cortina cade pe jumătate. aparatul de fotografiat montat pe frontispiciu își pierde blitzul și versurile toate aleargă într-un manuscris cu hârtia din cretă. scaunele se ridică în liniște și părăsesc sala.

Totuși, de pe locul meu din spate, fericirea se vede bine… câteva poante care și-au uitat vârfurile și un tablou din piatră cubică…
………………………………………………………………………………………..
Nici nu știu cum și când s-a iscat furtuna. m-am trezit doar pe google căutând o adresă. răspunsul, scrobit și oficial, anunța… pagina nu a fost găsită. probabil semăna cu o seară de mai fardată în cioburi puține, de sticlă.

Ileana Popescu Bâldea
București - 9 mai 2015