Trăim sub dictatura cifrelor și a cantității. Auzim des cuvinte ca: rating, target, volum de vânzări, cifră de afaceri și alte măscări asemenea. Între aceste cuvinte al căror unic înțeles este, până la urmă, banul, unde se regăsește viața noastră? NOI unde ne aflăm? Unde putem plasa în rubricile unui bilanț contabil ideea de frumos, aspirația spre cele înalte, bucuria artei de dragul artei? Nu spun că nu avem nevoie de bani (chiar avem!), nu spun că banii nu se fac vânzând ceva (până și Iuda a vândut pe... Cineva, pentru ei). Spun doar că... uneori ai nevoie să te oprești, să tragi aer în piept, să îți amintești că ești altceva decât robotul care se trezește dimineața la sunetul ceasului, își face mecanic două cruci, își sărută, tot mecanic, copiii, apoi, în timp ce își face toaleta, mai ia două guri din cafea, mai trage un fum din țigară, dacă are viciul ăsta, în timp ce cu o mână se piaptănă, cu alta se machiază (sau se bărbierește, după caz), aleargă, aleargă, aleargă... pentru ca, la sfârșitul zilei să cadă lat, mai ceva decât concurentul de la maraton. Dacă are noroc, doarme bine și visează. Cifre, ședințe, legislație, clienți, pacienți, enoriași... pisici!
Eu mă mai opresc din când în când, în timpul liber, atât cât este, mă mai rup de la alte îndatoriri casnice/ necasnice, să ascult muzică, să citesc o carte, să privesc florile, pomii, să vorbesc cu păsările, cu câinii, cu pisicile. Să-mi aduc aminte că sunt OM.
În perioada 27 mai-01 iunie 2015, la Galați, a vut loc Festivalul de Carte "Axis Libri", aflat la a VII-a ediție, o interesantă inițiativă aparținând directorului editurii "Eikon" - Valentin Ajder - care, în parteneriat cu Biblioteca Județeană Galați, organizează acest frumos festival-maraton al cărții. Pe aleea pietonală largă, străjuită de copaci masivi, privind la confrații lor ajunși sub formă de carte, de o parte și de alta se află căsuțe unde peste 15 edituri din țară expun "produsele" editoriale. Am folosit un cuvânt barbar, dar asta e, până la urmă, și cartea a devenit un produs. Atâta doar că cei care știu ce se face cu ea știu să o aprecieze la adevărata valoare.
Oamenii trec, se uită, răsfoiesc, rar mai cumpără câte un volum. Întotdeauna, la târgurile de carte, acestea se vând cu reduceri considerabile. Nu mă pot abține să remarc faptul că majoritatea cărților costă cam cât un pachet de țigări. Doar că viciul fumatului pare mai răspândit decât cel al cititului. Și totuși, a existat un public care - fie de a luat, fie de nu a luat carte - a venit măcar să-i asculte pe autori, pe editori, pe criticii prezenți. Asta e ceva, nu? - într-o lume bântuită de cifre, să mai existe și amatori de litere.
M-am manifestat și eu corespunzător, atât ca autor - făcând lectură din "A unsprezecea poruncă", dar și ca spectator, ascultând ceilalți autori, recenzorii și editorii. Ambele postúri mi-au plăcut și mai ales mi-a plăcut să mă aflu printre cărți, printre prieteni. M-am bucurat să-l revăd pe criticul și profesorul Christian Crăciun, pe A. G. Secară, pe Spiridon Dafinoiu (domnia sa insistă că am scris o carte educativă; mie numai la asta nu mi-a stat gândul când am scris-o!), pe Valentin, pe Carmen (aceasta fiind cumva "la purtător"), dar și să cunosc și să interacționez cu alți oameni de carte (să le spunem așa, general, tuturor celor care se ocupă de ea). Oameni, oameni, oameni. Oameni cu pasiuni păguboase, poate pentru unii bănoase (mira-m-aș!), pentru majoritatea un fel de pescuit. Iisus i-a făcut pe Apostoli pescari de oameni. Pe oamenii de carte mi-i imaginez tot ca pe un fel de pescari... E și acesta un apostolat, deloc ușor în vremea ... era să zic holerei, în vremea leprei financiare care a pus stăpânire pe lume. Mi-e dor de vremurile patriarhale (nici măcar nu știu dacă le-am trăit, dar port în mine dorul acesta), de tihna unei după-amiezi de duminică în care oamenii fac lectură, muzică, pictură, vorbesc despre cărțile citite... de vremea în care nimeni nu se grăbește, în care nimeni nu duce grija zilei de mâine...
Am gustat un pic din sentimentul acesta la Galați (moldovenii întotdeauna se grăbesc mai încet), pe aleea străjuită de cărți și copaci în care cântau păsările, pe vaporul-restaurant unde soarele mă privea drept în ochi, în legănarea preatulburei ape a Dunării. În prima zi de Rusalii, plecând grăbită de la biserică, să ajung la timp la lansare, am mulțumit lui Dumnezeu că m-a ajutat să "mă mișc" printre cărți. A doua zi, m-am mișcat mai cu talent, având în vedere că am făcut și drumul înapoi spre casă. M-am întors cu o carte apărută la "Eikon", ediție îngrijită și prefațată de Marius Vasileanu, "Admirabila Tăcere" - Jurnal de Alexandru Mironescu, în colecția "Arhiva Rugului Aprins". Rogu-vă, procurați-v-o!
Splendoarea celor două zile a fost încununată de sutele, poate chiar miile de maci pe care i-am văzut pe câmp. Câtă frumusețe (gratis!) de la Dumnezeu! Cum își dăruiesc gingășia, fără să ceară la schimb. Carmen a ținut morțiș să-i pozeze. Pe chestia asta și-a scrântit glezna, dar a meritat. Vorba ei: "Arta cere sacrificii". Păi da!