vino la țaica
mă strigă în timp ce face cu mâna să alerg repede la ea
un unghi drept viu dacă nu ai văzut așa ceva poți măsura cu ea
o viață în singurătate adusă de spate
e greu să mai ajungă la înălțimea anilor
ce femeie
făcea turte pe plita sobei în odăița joasă în care
doar un copil de zece ani putea să stea vertical
de unde izvora dragostea și
hărnicia o întrecusem de mult mă rușinam în fața ei
pe cât era de mică sufletul îi era un giulgiu pe care se vedea
chinul de câte ori apropiam obrazul îmi rămânea
soarele pitit la umbra ei un chip luminos cât copilăria mea
făcea turtele cele mai bune
umplute cu descântece de dragoste
și te îndrăgosteai

vin țaică
îngenunchez
ca să o pot privi în față

(25 iunie 2015)